Articol de GSP - Publicat duminica, 02 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 02 noiembrie 2014 19:10
Aflată în vacanţă, Sorana Cîrstea (24 de ani) a revenit în ţară pentru a se relaxa, mai ales că ultimul sezon a fost de coşmar pentru ea. Ajunsă pe locul 93 WTA, jucătoarea de tenis promite că în sezonul următor va reveni în top.
Sportiva noastră a recunoscut că nu este singură în ţară, ci alături de iubitul ei, Santiago Giraldo, locul 31 ATP.
"Tocmai a ajuns şi el. Şi-a încheiat şi el sezonul, a venit de la Paris, încercăm să ne bucurăm împreună de vacanţă. Sînt destul de fericită că a avut timpul necesar să vină pînă aici", a spus Sorana Cîrstea la DolceSport.
Ben Rothenberg, jurnalist colaborator la New York Times, a scris pe Twitter în timpul meciul dintre Cîrstea şi Bouchard de la US Open următorul mesaj: "Sorana Cîrstea revine şi cîştigă al doilea set, spre uşurarea noului său iubit, Santiago Giraldo".
Acesta a fost practic momentul în care s-a aflat despre relaţia celor doi. Giraldo este un jucător de tenis columbian care are 26 de ani.