Articol de GSP - Publicat marti, 25 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 24 martie 2014 23:24
Aflat în Florida pentru turneul Masters 1000 de la Miami, fostul număr unu mondial Roger Federer a mers împreună cu cîţiva prieteni şi membri ai echipei sale la meciul din NBA dintre Heat şi Memphis Grizzlies.
Gazdele au învins, iar elveţianul, care azi îl va întîlni în "optimi" pe Richard Gasquet, a savurat confruntarea. A făcut poze alături de fani, a împărţit mingi de tenis în tribună într-o pauză, iar la final a fost la vestiare.
Acolo a făcut cunoştinţă cu vedetele Ray Allen şi Dwyane Wade, rezultatul întîlnirilor apărînd pe conturile de twitter ale celor implicaţi. "Eu şi Roger avem ceva în comun: amîndoi avem 32 de ani, iar lumii îi place să ne numească bătrîni", a scris cu umor Wade.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!