Articol de Ionuţ Coman - Publicat duminica, 14 iulie 2019 18:45
Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) este noua campioană de la Wimbledon, după ce a câștigat categoric finala cu Serena Williams (37 de ani, 10 WTA), scor 6-2, 6-2. Gică Hagi a vorbit despre reușita remarcabilă de pe iarba londoneză.
Mare admirator al Simonei Halep, „Regele” a lăudat performanța reușită de tenismena constănțeană la Wimbledon: „Fantastică, incredibilă, excelentă, geniu. Ne-a făcut pe toți românii să ne simțim mândri. Să fii numărul 1, să câștigi Wimbledon de maniera în care a reușit ea... Suntem mândri de ea, de tot ce a făcut. Pentru mine este un geniu!”
Poza cu Hagi și Halep a făcut senzație
Celebra imagine cu micuța Simona Halep alături de Gică Hagi (foto sus) a circulat ieri în presa din toată lumea. Printre personalitățile care au distribuit imaginea se numără și Judy Murray, mama lui Andy și Jaime.
Vezi și:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”