Articol de GSP - Publicat vineri, 11 martie 2022 22:52 / Actualizat sambata, 12 martie 2022 09:48
Simona Halep (30 de ani, locul 26 WTA) a învins-o pe Ekaterina Alexandrova (27 de ani, 52 WTA) în turul 2 de la Indian Wells, scor 6-2, 4-6, 6-2.
Ruse și Begu, eliminate în turul 1 la Indian Wells
Simona Halep, în turul 3 la Indian Wells!
Mai ales în primul set, Alexandrova a fost măcinată de erorile de la serviciu și a comis nu mai puțin de 5 duble greșeli. Halep a stat la pândă, a profitat de acuratețea superioară a loviturilor din spatele liniei de fund și s-a îndepărtat treptat de rusoaică.
Odată cu trecerea timpului, Halep și-a reglat tot mai multe arme, a pus de regulă primul serviciu în teren și a împins punctele până când Ekaterina a capitulat.
Deși Simona a avut semnificativ mai puține erori neforțate decât adversara ei de astăzi, mai ales în momentele-cheie, Alexandrova a început să controleze mai bine punctele în setul secund, când raliurile s-au împărțit aproape egal.
Datorită faptului că a reglat serviciul, în special prima minge, Alexandrova n-a cedat niciun game pe propriul serviciu în actul secund, unul extrem de echilibrat. Alexandrova s-a desprins decisiv chiar la 5-4 și a trimis confruntarea în decisiv!
Halep a început setul 3 cu un break, avantaj moral decisiv. Eficiența defensivei a rămas la un nivel ridicat, iar Simo merge astfel mai departe la turneul din California.
Wherever @Simona_Halep goes, her fans follow 🇷🇴👋#IndianWells pic.twitter.com/tNc1Ej0pSl
— wta (@WTA) March 11, 2022
Vreau să mulțumesc tuturor celor care au venit și m-au susținut azi. E o plăcere să joc în fața voastră! Știam că va fi un meci greu, Ekaterina are lovituri plate și în forță. Am făcut ce aveam de făcut, abia aștept să joc meciul următor și sper să evoluez mai bine decât am făcut-o azi. Voi avea o zi liberă și vreau să mă bucur de ea momentan
Simona Halep
Ce urmează pentru Simona Halep la Indian Wells
În turul următor, Simona Halep va întâlni învingătoarea meciului Claire Liu (21 de ani, 87 WTA) - Cori Gauff (17 ani, 17 WTA).
Odată cu acest succes, Halep și-a asigurat un cec în valoare de $54,400 și 65 de puncte WTA.
2015e anul în care Halep s-a impus la Indian Wells
FINAL » Simona Halep - Ekaterina Alexandrova 6-2, 4-6, 6-2
- 6-2, game, set și meci pentru Simona Halep!
- 5-2, break Halep. MINUNAT! Winner excepțional reușit de Simona, la capătul unui raliu extenuant. Halep servește pentru meci!
- 4-2, break Alexandrova. Simona simte presiunea adversarei și cedează un game pe propriul serviciu.
- 4-1, break Halep. Simo construiește superb punctele și câștigă al doilea break al setului!
- 2-1, game Alexandrova. Simona forțează la retur pentru încă un break, însă nu reușește să ajungă la mingile puse pe linie de rusoaică.
- 2-0, game Halep! Simo confirmă startul bun de set și închide game-ul cu un forehand inside-in de toată frumusețea!
- 1-0, break Halep! Simona începe excelent setul decisiv, după o perioadă în care Ekaterina își crescuse cu mult nivelul.
- 4-6, game și break Alexandrova. Singurul break al setului, decisiv. Ekaterina împinge partida în decisiv!
𝘙𝘦𝘮𝘢𝘳𝘬𝘢𝘣𝘭𝘦 tennis 🤩@Simona_Halep | #IndianWells pic.twitter.com/SBV2iP84qY
— wta (@WTA) March 11, 2022
- 3-3, game Halep. Simo stă mult în spate, dar defensiva remarcabilă o încurcă teribil pe Alexandrova, rămasă deseori fără soluții inspirate.
- 2-3, game Alexandrova. Se merge cu serviciul. Ekaterina are un procentaj tot mai bun cu prima minge.
- 2-2, game Halep. Ekaterina conduce mai bine punctele, dă semne de revenire, dar Simona salvează o minge de break și egalează la 2. Meciul se echilibrează.
- 1-2, game Alexandrova. Cel mai lung game al partidei e câștigat de Ekaterina, în avantaj în setul secund.
- 1-1, game Halep. 11 puncte câștigate la rând de Simo pe propriul serviciu!
- 1-0, game Alexandrova. Ekaterina câștigă primul game pe serviciu, după un inside-out forehand spectaculos.
With a flick of the wrist 🔥@Simona_Halep | #IndianWells pic.twitter.com/fCYYxPVxkM
— wta (@WTA) March 11, 2022
- 6-2, game și set Halep. Cu mingi noi, Simona închide al doilea game consecutiv pe propriul serviciu la 0. Primul set aparține româncei.
- 5-1, game Halep. Simona e la un game de primul set. Ekaterina, departe de forma arătată până acum de constănțeancă.
- 4-1, break Halep. Ekaterina a ajuns deja la 5 duble greșeli! Halep se desprinde din nou. Încă un break!
- 3-1, break Alexandrova. Simona suferă la serviciu și îi permite rusoaicei să revină în meci.
- 3-0, break Halep. Simona controlează excelent loviturile de pe linia de fund și pune presiune pe Ekaterina, dispusă la greșeală. Sportiva noastră se apără perfect și adjudecă al doilea break la rând!
- 2-0, game Halep. Deși nu strălucește la serviciu, românca reușește în cele din urmă să-și confirme break-ul.
- 1-0, break Halep. Alexandrova începe cu două duble greșeli și cedează serviciul la 0! Start perfect pentru Simo.
- A început partida.
Simona Halep - Ekaterina Alexandrova, în turul 2 la Indian Wells
- Meciul a avut loc pe terenul 3;
- În turul inaugural, Alexandrova a trecut de Elvina Kalieva (18 ani, 317 WTA), scor 4-6, 6-2, 7-6 (9-7);
- Simona Halep a intrat direct în runda secundă.
Simona Halep și Ekaterina Alexandrova s-au mai întâlnit de 4 ori în circuitul feminin, raportul meciurilor directe fiind egal, 2-2. Jucătoarea noastră s-a mai impus la Cincinnati, în 2019 și la Stuttgart, în 2021, în timp ce rusoaica a trecut de Halep la Beijing, în 2019, și la Gippsland Trophy, în 2021.
Ekaterina Alexandrova e departe de cel mai bun nivel al său. Anul acesta, a pierdut patru dintre cele șapte partide jucate în circuit. În prezent, e pe locul 52 în ierarhia mondială, după ce în februarie 2020 ajunsese pe poziția a 25-a. Tot din 2020 datează și singurul titlu din cariera sa, cucerit la Shenzhen, în China.