Articol de GSP - Publicat duminica, 26 ianuarie 2020 09:15
Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) și Elise Mertens (24 de ani, 17 WTA) joacă duminică spre luni, de la ora 02:00, în optimile de finală de la Australian Open.
Organizatorii de la Melbourne au anunțat programul zilei cu numărul 8. Simona Halep și Elise Mertens vor intra primele, în sesiunea de dimineață, pe arena „Rod Laver”.
Arena centrală „Rod Laver” va mai găzdui 3 partide. Imediat după meciul Simonei vor intra pe teren francezul Gael Monfils și austriacul Dominic Thiem, urmați de duelul feminin dintre Garbine Muguruza și Kiki Bertens. Ziua se încheie cu șocul optimilor de finală, Rafael Nadal - Nick Kyrgios.
Halep vs Mertens
Simona Halep conduce cu 2-1 în meciurile directe cu Elise Mertens și e favorită să obțină victoria cu numărul 3, cel puțin în viziunea bookmakerilor. Primele cote apărute pentru optimea de finală de la Melbourne o poziționează pe româncă în față, 1,60. Belgianca e cotată cu 2,30.
Dacă trece de Mertens, Simona o va înfrunta în sferturi pe învingătoarea dintre Anett Kontaveit (31 WTA) și Iga Swiatek (56 WTA).
HALEP, FAVORITĂ LA FINALĂ
După ziua plină de surprize, în care capii de serie Karolina Pliskova (2), Elina Svitolina (5) și Belinda Bencic (6) au părăsit competiția, Simona Halep a devenit principala favorită de pe jumătatea inferioară. Simona are cota 3,00 pentru a ajunge în ultimul act. Mai bine văzută decât ea, dar pe jumătate superioară, este doar liderul Ashleigh Barty (cotă 2,00).