Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2020 15:10
Simona Halep (28 de ani, locul 2 WTA) a dezvăluit în podcastul BT Talks ce a făcut cu primii bani câștigați din tenis.
„Tenisul e un sport foarte scump, trebuie să investeşti într-un copil şi să rişti. E o investiţie pe care nu ţi-o garantează nimeni. Tata nu şi-a imaginat vreodată că eu nu o să ajung în top. Şi nu o spun acum că am reuşit. Chiar nu cred că s-a gândit vreodată la asta, chiar dacă au fost şi momente grele. Poate că s-a gândit că nu mai face faţă, dar în momentul ăla am început eu să câştig primii bănuţi.
Nu mi-am luat nici maşină, nici casă scumpă. Mi-am luat un apartament mic, ca să am bani să investesc în mine. Tot timpul ai instinctul să îţi cumperi ceva din banii pe care îi câştigi. Dar trebuie să îţi opreşti instinctul ăsta şi să spui că trebuie să te duci într-un cantonament mai scump pentru că te ajută pe o perioadă mai lungă", a spus Simon, în dialogul cu Andi Moisescu.
- Accesează pagina episodului de podcast cu Simona Halep și pe site-ul BT Talks
Simona Halep, pe lista celor mai bine plătiți jucători de tenis în ultimele 12 luni
Revista americană Forbes a dat recent publicității topul jucătorilor de tenis cu cele mai mari venituri în perioada 1 iunie 2019-1 iunie 2020, iar Simona Halep se află pe locul 9.
Roger Federer este jucătorul care a adunat cei mai mulți bani în ultimele 12 luni. Suma totală de 93.4 milioane de dolari este alcătuită din premiile de la turnee, contracte de publicitate și comisioane de participare.
Loc | Jucător | Total | Premii | Publicitate |
1 | Roger Federer | 93.4* | 7.4 | 86 |
2 | Novak Djokovic | 50.6 | 20.6 | 30 |
3 | Kei Nishikori | 37.3 | 4.3 | 33 |
4 | Rafael Nadal | 35 | 9 | 26 |
5 | Serena Williams | 29.2 | 4.2 | 25 |
6 | Naomi Osaka | 24.3 | 8.3 | 16 |
7 | Alexander Zverev | 11.8 | 6.3 | 5.5 |
8 | Angelique Kerber | 11.3 | 5.3 | 6 |
9 | Simona Halep | 10.2 | 6.2 | 4 |
10 | Sloane Stephens | 9.6 | 4.1 | 5.5 |
*sumele sunt exprimate în milioane de dolari