Articol de GSP - Publicat joi, 30 ianuarie 2020 10:53
Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep (28 de ani, 3 WTA), a oferit primele declarații după înfrângerea sportivei noastre cu Garbine Muguruza (26 de ani, 32 WTA), scor 6-7 (8), 5-7, în semifinale la Australian Open 2020.
- Simona Halep va ocupa locul 2 WTA de luni, după rezultatele obținute anul acesta la Australian Open
- În finală, Muguruza o înfruntă pe americanca Sofia Kenin, cea care a produs surpriza dimineții la Australian Open;
„Oricare dintre cele două merita să ajungă în faza finală. Au fost la cel mai înalt nivel, atât fizic, cât și mental. Au fost de-a dreptul senzaționale. Totul s-a decis la alegerile inspirate.
Sunt foarte puține lucruri pe care i le putem reproșa Simonei. A fost foarte cald, iar Simona a trebuit să alerge foarte mult pentru a-i face față Gabrinei. Bineînțeles, ambele jucătoare au înfruntat aceleași condiții. Orice înfrângere este dureroasă, dar Simona are un caracter puternic și cu siguranță va gestiona așa cum trebuie acest moment”, a declarat Artemon la TV Digi Sport.
Garbine Muguruza, „mașină de demolare” cu Simona Halep
Jucătoarea din Spania s-a folosit de gabaritul superior, de înălțimea și puterea din lovitura de dreapta pe care le deține și a căutat mereu punctele decisive contra Simonei. Halep a jucat reactiv, încercând să lungească punctele, să o țină pe Muguruza pe linia de fund, însă adversara nu a intrat în jocul româncei. Cifre incredibile în meciul cu Simona Halep, le vezi pe toate AICI!
citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat