Articol de GSP - Publicat duminica, 12 august 2018 16:35
Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) joacă astăzi, de la 20:30, în finala Rogers Cup. Adversară îi este Sloane Stephens, americanca de pe locul 3 mondial.
Adversarele Simonei Halep au părut dezarmate de prestațiile româncei, recunoscându-i superioritatea după fiecare înfruntare.
Ashleigh Barty (16 WTA) a cedat categoric în semifinale, scor 4-6, 1-6. Imediat a postat un mesaj pe Twitter, în care a lăudat prestația Simonei: "E un moment de care trebuie să mă bucur și din care trebuie să învăț. Simona a fost mult prea bună astăzi. Îmi îndrept atenția spre finala de dublu acum...".
Nici adversara din sferturile de finală, franțuzoaica de pe locul 6 WTA, Caroline Garcia, nu a făcut față jocului de manual al Simonei: "Am cedat, am început să fac și mai multe erori, m-am grăbit și într-un final am clacat. Simona a profitat de asta".