Articol de GSP - Publicat joi, 03 februarie 2022 14:01 / Actualizat joi, 03 februarie 2022 14:59
Simona Halep (30 de ani, 23 WTA) caută un nou antrenor, după despărțirea de Adrian Marcu și Daniel Dobre.
După eliminarea din optimile Australian Open, Simona a decis să nu mai colaboreze cu cei doi antrenori, alături de care lucra din septembrie 2021.
Îl alege Simona Halep pe Piotr Sierzputowski?
După decizia Simonei Halep, numele lui Piotr Sierzputowski a fost vehiculat ca posibil antrenor al Simonei, potrivit presei din Polonia.
Polonezul de 29 de ani nu mai are niciun angajament din decembrie, când s-a despărțit de Iga Swiatek. Cei doi au lucrat împreună timp de 5 ani, timp în care aceasta a câștigat Roland Garros 2020. În acel an, Sierzputowski a fost ales antrenorul anului în circuitul WTA.
În probe la Dubai și Doha?
Simona ar fi ajuns la varianta Piotr Sierzputowski prin Virginia Ruzici, cea care a intermediat totul, potrivit Fanatik. Astfel, antrenorul polonez ar urma să meargă alături de Halep la următoarele două turnee, Dubai și Doha, pentru ca Simona să vadă dacă ar putea colabora cu acesta.
Ce urmează pentru Simona Halep
Recent, la revenirea din Australia, Halep și-a anunțat programul pentru perioada următoare.
„Dubai şi Doha am în plan. Aşa am jucat cam în toţi anii trecuți, atunci când am fost sănătoasă. Dubai, Doha, Indian Wells, Miami şi Charleston, pentru prima dată. Vreau, înainte să mă las de tenis, să joc şi turneul acesta. Nu am făcut acest lucru până acum, de aceea am vrut să încerc. Zgura verde este mai rapidă decât zgura roşie şi cred că nu o să fie atât de greu să mă adaptez”, a spus Simona Halep, la revenirea în România.
Programul Simonei Halep în perioada următoare:
- Dubai » 14-20 februarie
- Qatar » 21-27 februarie
- Indian Wells » 9-20 martie
- Miami » 22 martie - 3 aprilie
- Charleston » 4-10 aprilie