Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 21 februarie 2024 12:42 / Actualizat miercuri, 21 februarie 2024 18:23
Audiată la TAS în perioada 7-9 februarie, Simona Halep (32 de ani) a reacționat printr-un mesaj pe care l-a publicat pe Instagram.
Jucătoarea din Constanța nu a dorit să dea declarații la încheierea audierilor din Elveția, iar acum a avut primul mesaj public după procesul de la TAS.
Simona Halep, prima reacție după audierile de la TAS
„Coșmarul pe care îl trăiesc de un an și jumătate s-a terminat! Am avut șansa să-mi prezint apărarea în fața TAS și să arăt că niciodată nu am folosit niciun fel de substanță dopantă. Asta am spus din prima zi în care am fost acuzată.
Acum aștept decizia cu capul sus. Vreau să vă mulțumesc vouă, fanilor mei, jucătorilor și foștilor jucători, legendelor din acest sport și sponsorilor pentru sprijinul pe care l-am primit, pentru toate mesajele trimise și pentru toate clipurile pe care le-ați făcut pentru mine în această perioadă chinuitoare. Sprijinul vostru înseamnă enorm pentru mine și mi-a dat puterea să lupt zi de zi pentru adevăr.
Voi împărtăși cu voi vești despre caz, imediat ce le primesc. Vă doresc tot binele! Binele și adevărul vor câștiga mereu” a fost mesajul Simonei Halep, în engleză, postat pe Instagram.
CNN dezvăluie ce a scris Simona Halep în plângerea împotriva firmei Quantum Nutrition
Simona Halep (32 de ani) a dat în judecată Quantum Nutrition, firma canadiană care a produs pudra de colagen contaminată cu roxadustat consumată de sportivă. Jurnaliștii americani de la CNN au publicat pasaje din dosar.
CNN a tratat cu mare interes cazul. A contactat ambele părți, dar nu a primit niciun răspuns din partea firmei canadiene. Jurnaliștii americani au intrat în posesia plângerii oficiale făcute de Simona Halep și au dezvăluit mai multe fragmente.
Potrivit documentului, Simona a folosit suplimentul Schinoussa în 2022, în timpul US Open: „Ulterior a fost testată pozitiv cu roxadustat, substanță care nu apare pe eticheta produsului”.
În cadrul plângerii, avocații româncei acuză Quantum Nutrition de „nepăsare și de un nivel frapant de neglijență” și notează că în ultimul an și jumătate „Simona a trecut printr-o perioadă de chin și umilire, și-a pierdut pofta de viață”.
În ceea ce privește despăgubirile, documentul precizează suma de 10 milioane de dolari.
În acte se spune că firma producătoare a suplimentului contaminat e Quantum Nutrition, deținută în Canada de frații John și Konstantinou „Kostas” Koveos. În fața tribunalului sportiv, John Koveos a susținut că, de fapt, ei nu au fabrică, ci au produs colagenul în fabrica Custom Food Packaging.
Firma producătoare a colagenului implicat în cazul Simonei Halep, Custom Food Packaging, nu mai există. Ea s-a închis acum un an și jumătate.
Ce să vă spun despre Simona? Eu nu știu mai multe decât voi, cu toate că am văzut-o. Vă dau cuvântul meu! Nu are voie să vorbească sau a fost sfătuită să nu vorbească.
Însă având în vedere că acum știm că proba de sânge a fost oarecum maltratată în România... A fost luată dimineața, la 05:30... Trebuie ca în trei ore să fie la -3 grade în nu știu ce laborator. Aia nu trebuia admisă! A fost luată și după atâta timp... Să sperăm că TAS-ul face o mai treabă mai bună decât atunci când i-a luat medaliile Andreei Răducan de la Sydney, în 2000.
- Ion Țiriac
Reacția unui avocat, după ce Halep a cerut daune de peste 10 milioane de dolari
Avocatul Doru Toma consideră că firma „trebuie să plătească”, în condițiile în care nu a avertizat pe eticheta produsului despre posibilitatea de contaminare sau prezența substanței interzise printre ingrediente. Mai mult, el sugerează că momentul acțiunii în instanță a fost ales strategic, în timp ce judecătorii de la TAS deliberează în cazul de dopaj.
„Eu cred că Simona Halep și echipa ei de avocați au fost tot timpul consecvenți în ceea ce au declarat. Simona a spus de la început că nu s-a dopat, că suplimentul a fost contaminat, iar acest proces confirmă că ea crede în această idee. Astfel, nu a fost niciodată «închis» momentul în care să îi dea în judecată.
Nu neg, poate este un moment potrivit, despre care echipa Simonei să se fi gândit că arată și mai mult determinarea în a susține afirmațiile pe care le-a făcut în fața TAS. Ca atare, nu găsesc să fie greșit momentul sau demersul. Dacă mă gândesc că ar fi o neglijență a celor care produc suplimentul, este foarte clar că ei trebuie să plătească. Noi operăm mai mult cu informațiile care provin din presă, nu din dosar.
Citind aseară ceva referitor la acest aspect, era indicat că în afară de daunele cerute, ea solicită și daune punitive. Acestea pedepsesc suplimentar persoana respectivă, în sensul în care o descurajează să mai facă asemenea greșeli.
Simona nu avea cum să știe despre [contaminarea cu roxadustat]. Ca atare, firma care nu și-a trecut pe etichetă aceste informații trebuie să plătească.
Ea are șanse foarte bune în acest proces, dar nu știm cum se va apăra firma. Au fost destule controverse. Am văzut o anchetă a celor de la GSP, după deplasarea în Canada, care spunea că suplimentul a fost produs în 2018 și era expirat. Sunt anumite elemente care nu îi ajută. Puțin probabil să fie doar un «țap ispășitor»”, a afirmat Doru Toma la Știrile ProTV.