Articol de Luminița Paul - Publicat joi, 07 mai 2020 20:30
Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) și Bianca Andreescu (19 ani, 6 WTA) au perspective diferite asupra relației dintre ele, după ce au avut prima interacțiune în 2016, la Montreal
„Suntem competitoare, dar în afara terenului suntem prietene. E o persoană cu adevărat plăcută”, a spus Bianca Andreescu în vodcastul Tennis Legends produs de Eurosport și găzduit de foștii mari campioni Mats Wilander și Boris Becker despre relația pe care o are cu Simona Halep, cea mai bună jucătoare română din istorie.
„Prima oară când am întâlnit-o eram chiar în Canada, la Rogers Cup în 2016, aveam la Montreal un eveniment la o clinică de copii de la Stadionul Olimpic de acolo. Mi-a oferit câteva sfaturi foarte bune”, a invocat ea prima întâlnire cu Halep. „Apoi, în timpul circuitului, ne-am văzut și am vorbit română împreună. Am ajuns să joc împotriva ei în Shenzhen și a fost un meci incredibil. A fost foarte frumos să fiu alături de un idol al meu și să-l văd transformat în rival. E ceva incredibil”.
Anul trecut, înaintea duelului lor de la Shenzhen, Halep a fost întrebată și ea de prima lor interacțiune, declarând în conferința de presă că „este o jucătoare bună, sunt sigură că poate reuși mai mult. Întotdeauna am spus că este o luptătoare, că merita să învingă în toate acele meciuri pentru că nu se dă bătută. Muncește mult, așa am înțeles. Nu am însă vreo conexiune cu ea, nu suntem prietene".
Bianca Andreescu, mix de canadiancă și româncă
„Sunt cu siguranță un mix între o canadiancă și o româncă”, a punctat numărul 6 WTA. ”Părinții mei sunt români, au copilărit în România, însă eu am fost născută și crescută în Canada. Cariera mea în tenis a început acolo, în România. Tot în România am pus prima oară mâna pe o rachetă de tenis, așa că este cu siguranță un loc special în inima mea. În adâncul sufletului simt că sunt canadiancă, dar totodată și româncă. Sper să aibă sens ce zic”, a explicat ea.
Respect pentru suporteri
„Fanii români sunt la un cu totul alt nivel”, crede Bianca, întâmpinată cu multă simpatie și la Cluj, în 2018, când România a întâlnit Canada în Cupa Fed. „Sunt prezenți oriunde te-ai duce! Mereu când joacă cineva din România la un turneu, există fani români acolo, ceea ce este extraordinar. Cred că acest lucru aduce o atmosferă diferită pe teren, când sunt atâția oameni care te susțin. Am avut parte de așa ceva și în China, iar în acel moment am rămăs fără cuvinte. Îi respect foarte mult”, a conchis ea.
Citește și alte știri din tenis
EXCLUSIV O calitate rară arătată de Bianca Andreescu la 12 ani: „Nu prea vezi așa ceva la copii!”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro