Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 27 ianuarie 2023 09:43 / Actualizat vineri, 27 ianuarie 2023 11:42
Stefanos Tsitsipas (24 de ani, locul 4 ATP) e primul finalist de la Australian Open, după 7-6(2), 6-4, 6(6)-7, 6-3 în semifinale cu Karen Khachanov (26 de ani, locul 20 ATP).
- În cea de-a doua semifinală de pe tabloul masculin se înfruntă Novak Djokovic (35 de ani, locul 5 ATP) și Tommy Paul (25 de ani, locul 35 ATP).
Confruntarea de pe Rod Laver a durat, în total, aproape 3 ore și jumătate. Cel mai lung set a fost chiar primul, 56 de minute, tranșat de Tsitsipas la tie-break, așa cum și-a câștigat și rusul singurul set (3) al semifinalei.
Stefanos Tsitsipas îl așteaptă pe Novak Djokovic în finala Australian Open
Stefanos și-a dominat total adversarul, reușind 18 ași, față de 10 ai lui Karen, câștigând 84% din punctele cu primul serviciu, Khachanov numai 66%, și adjudecându-și categoric numărul de lovituri direct câștigătoare, 66-46.
În cealaltă semifinală care se dispută vineri, Djokovic îl înfruntă pe Tommy Paul. Sârbul e mare favorit să fie prezent în finala cu Stefanos Tsitsipas.
Stefanos Tsitsipas, după calificarea în finala Australian Open: „A fost visul meu”
„A fost visul meu de copil să ajung în finala Australian Open. A fost un meci greu, nu am putut să închid în 3 seturi, deşi am fost aproape. Am avut şi sprijinul publicului, asta m-a ajutat enorm să nu cedez în setul al 4-lea”, a declarat grecul la final, care acum se gândește la numărul 1 mondial, poziție pe care o va ocupa dacă va triumfa și în finală:
„Novak a jucat 9 finale aici, aşa că ce aş putea să spun mai multe? Cu Tommy am crescut, e din generaţia mea. Va fi o finală interesantă, indiferent de adversar, mai ales că e în joc şi numărul 1 ATP. Îmi place acest număr. Pentru astfel de momente am muncit din greu în carieră. Va fi o finală cu o însemnătate fantastică, mi-am dorit mereu să fiu numărul 1 în lume. Mă bucur că am această oportunitate în Australia”.
"The most extraordinary point" 🫠@steftsitsipas digs deep and finds a way to win the rally 👏 @wwos • @espn • @eurosport • @wowowtennis • #AO2023 • #AusOpen pic.twitter.com/43Q9aEmlQ7
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 27, 2023