SPORTURI  »  TENIS  »  INEDIT

Tara Moore, jucătoarea exonerată de Sport Resolutions după 2 ani suspendare pentru dopaj, a revenit în turnee » Primii bani câștigați: 98 de dolari

Tara Moore la un turneu FOTO Imago Images
Tara Moore la un turneu FOTO Imago Images

Articol de - Publicat joi, 02 mai 2024 21:15 / Actualizat joi, 02 mai 2024 21:19

Tara Moore, 31 de ani, jucătoarea britanică specializată pe proba de dublu a cărei suspendare de 2 ani pentru dopaj a fost revocată anul trecut, în decembrie, a revenit pe terenuri săptămâna aceasta și a câștigat primii ei bani: 98 de dolari.

Britanica Tara Moore și compatrioata ei Annali Olivelle se află săptămâna aceasta pe tabloul de dublu al turneului ITF de la Santa Margherita (Ita), dotat cu premii totale de 35.000 de dolari.

Cele două au câștigat primul meci, 2-6, 7-6 (5), 10-6 în fața cuplului italian Melania Delai-Francesca Pace, și s-au calificat în sferturile de finală. Ceea ce înseamnă că și-au asigurat un premiu de 196 de dolari, adică 98 de dolari pentru fiecare dintre ele.

Irina Begu adună victorii în Germania, după eliminarea în turul 2 la Madrid
ITF WIESBADEN
Irina Begu adună victorii în Germania, după eliminarea în turul 2 la Madrid

În runda următoare le vor înfrunta pe favoritele principale, Andreea Gamiz (Ven) și Eva Vedder (Ola), și rămâne de văzut dacă vor putea aspira la un cec mai consistent. Într-un turneu de asemenea categorie, învingătoarele pe tabloul de dublu primesc 1.437 de dolari, pe care îi împart între ele.

Verdict după o lungă așteptare

Numele Tarei Moore a intrat în atenție în perioada în care cazul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep era în desfășurare. Britanica fusese suspendată provizoriu pe 27 mai 2022, după ce testase pozitiv la steroizii anabolizanți nandrolon și boldenon pe 22 aprilie 2022, în turneul de la Bogota (Columbia).

După 19 luni de așteptare, ea a fost declarată nevinovată de tribunalul independent Sport Resolutions, după ce s-a stabilit că originea prezenței substanței interzise în organismul ei fusese carnea contaminată consumată în Columbia. În aceeași situație s-a aflat și Barbara Gatica (Chi).

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) confirmă că un tribunal independent a stabilit că jucătoarele de tenis Tara Moore și Barbara Gatica nu au avut nicio vină sau vreo neglijență pentru pentru neregulile constatate în analizele lor și, prin urmare, nu sunt supuse unei perioade de ineligibilitate.

O audiere la distanță pe 14 și 15 decembrie 2023 susținută de Sport Resolutions, în urma căreia tribunalul independent a stabilit că este vorba despre carnea contaminată consumată de fiecare jucătoare în zilele dinainte de recoltarea probei.

Aceasta a reprezentat sursa substanței (substanțelor) interzise găsite în probele jucătoarelor și, prin urmare, nicio vină sau neglijență nu a fost reținută în sarcina ambelor jucătoare.

În consecință, niciunei jucătoare nu i-a fost impusă vreo perioadă de ineligibilitate, iar suspendările provizorii impuse au fost imediat”.

Tara Moore: „19 luni de timp irosit”

Britanica Moore a reacționat pe Twitter în urma acestei decizii: „19 luni. 19 luni de timp irosit. 19 luni din reputația mea, din clasamentul meu, din viața mea, s-au scurs încet. 19 luni de suferință emoțională. 19 luni, eu și echipa mea primim răspunsul pe care îl știam de la început.

Va dura mai mult de 19 luni pentru a reconstrui, repara și recupera din lucrurile prin care am trecut, dar vom reveni mai puternici ca niciodată. Le mulțumesc tuturor pentru sprijin și mesaje și sper să ne vedem pe teren în 2024!”.

După ce Simona Halep a anunțat că va participa la turneul de la Miami grație unui wild card, Tara Moore a scris pe o platformă socială. „Este grozav că Simona Halep este capabilă să se pună pe picioare atât de repede. Păcat că nu se întâmplă același lucru pentru mine și pentru alți jucători care au fost exonerați și care nu sunt parte din lumea bună.

Tara Moore, jucătoarea exonerată de Sport Resolutions după 2 ani suspendare pentru dopaj, a revenit în turnee » Primii bani câștigați: 98 de dolari
Simona Halep a revenit la Miami pe teren după o pauză de 19 luni FOTO Imago Images

WTA are nevoie de o regulă care să stipuleze că dacă un jucător este găsit fără nicio vină sau neglijență ar trebui să i se ofere cel puțin o protecție. Nu am primit nici măcar un e-mail de bun venit, iar asta este descurajant”.

Apoi, în martie, Moore a lansat un apel de solidaritate, îndemnându-i pe cei care i-au fost alături în perioada în care a luptat pentru a-și dovedi nevinovăția să o ajute să revină în turneele de Mare Șlem. Deocamdată însă, prin forțele ei, și-a asigurat 98 de dolari.

Citește și:

Decizia instanței în cazul lui Boris Becker: „A făcut tot ce se putea face”
VERDICT
Decizia instanței în cazul lui Boris Becker: „A făcut tot ce se putea face”
Taylor Fritz, calificat în semifinale la Madrid și uimit de succesul pe zgură: „Nu sunt eu, este Claylor!”
ATP MADRID
Taylor Fritz, calificat în semifinale la Madrid și uimit de succesul pe zgură: „Nu sunt eu, este Claylor!”

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează