SPORTURI  »  TENIS  »  DECLARAȚII

US OPEN // Maria Sharapova îi dă dreptate Simonei Halep: "Ca adolescentă, mă intimida"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 august 2018 14:12

Maria Sharapova (31 de ani, 22 WTA) a evoluat marți în sesiunea de seară, pe noua arenă "Louis Armstrong", spunând apoi că "e ceva mai mult zgomot acolo decât pe alte terenuri pe care am jucat. E însă parte din US Open. Nu te poți speria de zgomot dacă vrei să fii campion în New York, nu-i așa? Trebuie să îmbrățișezi atmosfera, e multă energie aici, indiferent de arenă".

Apoi, rusoaica, învingătoarea din 2006, a explicat că nu a fost așa de la început.  "Nu-mi plăcea nici să joc, nici să mă aflu în New York. Ca adolescentă, mă intimida. Abia în ultimii zece ani lucrurile s-au schimbat, de când am câștigat aici am învățat cum să folosesc energia venită de la public, care te poate ridica și îl poate copleși pe outsider. Sunt multe fluxuri care trec prin tribună pe parcursul unui meci".

"Nu am jucat niciodată cel mai bun tenis aici, la US Open, chiar dacă am ajuns și în semifinale în edițiile trecute. Simt că jocul meu nu este la nivel maxim, deși fac tot posibilul. Poate de vină este zgomotul din tribună, orașul mult prea gălăgios. Este un cumul de factori. Eu sunt o persoană liniștită, prefer locurile mai mici și liniștite. Am reușit rezultate importante aici. Nu mă plâng. Vreau doar să evidențiez că jocul meu nu este la potențial maxim aici. Sper să reușesc să schimb asta cumva în viitor"
Simona Halep după eliminarea din primul tur pe aceeași arenă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
2264101893823582
Kiss Péter  •  30 August 2018, 09:11
Postat de lapusneanul pe 29 August 2018, 20:45

prostovane,pe maria tot romanii au deranjat-o ?

Maria nu a fost scoasa pe usa din dos la US Open,ca Halep. Maria va juca dupa masa cu Cirstea,si vei vedea ce inseamna si fii Maja Sharapova !!

lapusneanul
lapusneanul  •  29 August 2018, 20:45
Postat de Kiss Péter pe 29 August 2018, 20:02

In timpul jocului Simonei,zgomot au facut romanii si sustinatorii lui Halep.In continuu s-a urlat: Simonaaaaa...Simonaaaaa....Hai Simonaaa...Dar dincolo de acest adevar,zgomot a fost si pentru Kaia Kanepi !! Ea cum de nu a fost deranjata,si cum a putut sa faca jocul ei ?? Ea ar fi trebuit sa reclame zgomotul, auzind aclamata numele adversarei intr-un mod nesportiv in unele momente !

prostovane,pe maria tot romanii au deranjat-o ?

2264101893823582
Kiss Péter  •  29 August 2018, 20:02

In timpul jocului Simonei,zgomot au facut romanii si sustinatorii lui Halep.In continuu s-a urlat: Simonaaaaa...Simonaaaaa....Hai Simonaaa...Dar dincolo de acest adevar,zgomot a fost si pentru Kaia Kanepi !! Ea cum de nu a fost deranjata,si cum a putut sa faca jocul ei ?? Ea ar fi trebuit sa reclame zgomotul, auzind aclamata numele adversarei intr-un mod nesportiv in unele momente !

Vezi toate comentariile (10)
Comentează