Articol de GSP - Publicat vineri, 06 martie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 06 martie 2015 12:13
Site-ul WTA a organizat două anchete, iar Simona Halep a fost desemnată de fani "Jucătoarea lunii februarie" şi a obţinut şi titlul de "Cea mai frumoasă lovitură a lunii".
Simona Halep, cîştigătoarea turneului Premier 5 de la Dubai, a fost votată de fanii tenisului ca cea mai bună jucătoare din luna februarie. Românca a obţinut 73% din voturi, în timp ce Lucie Safarova şi Andrea Petkovic, au obţinut 15 la sută, respectiv 12 la sută din voturile exprimate pe site-ul circuitului feminim.
Halep, locul trei WTA, a cîştigat şi ancheta privind "Cea mai frumoasă lovitură a lunii". Românca a obţinut 47% din voturi pentru o lovitură din meciul cu Daniela Hantuchova, de la turneul de la Dubai.