Articol de GSP - Publicat luni, 30 martie 2020 11:53
Organizatorii Wimbledon-ului, unde Simona Halep este campioana en titre, vor anunța miercuri, 1 aprilie, ce se întâmplă cu cel de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, care urma să se desfășoare între 29 iunie și 12 iulie. Însă Dirk Hordorff, vicepreşedintele Federaţiei Germane de Tenis, a anunțat deja care va fi decizia organizatorilor turneului de All England Club.
- Campionii din 2019 la Wimbledon sunt Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) și Novak Djokovic (32 de ani, 1 ATP)
Dirk Hordorff a declarat că nu există niciun dubiu în privința concluziei pe care ședința de miercuri o va avea. Astfel, turneul de la Wimbledon din acest an se va desfășura într-o altă perioadă.
Wimbledon 2020, amânat din cauza crizei coronavirus
„Wimbledonul a anunţat că va fi miercuri o reuniune a consiliului său de administraţie, în cadrul căreia va fi luată decizia finală. Sunt implicat, de asemenea, în organismele ATP ŞI WTA.
Decizia necesară a fost deja luată, iar Wimbledonul va decide miercuri anularea turneului. Nu există niciun dubiu în această privinţă. Este un lucru necesar în situaţia actuală”, a declarat Hordorff.
12 turneedin calendarul WTA al acestui an au fost anulate, în timp ce ATP-ul a anulat 13
Roland Garros 2020, reprogramat
Organizatorii de la Roland Garros, turneu care era programat la finalul lunii mai, au schimbat datele celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului. Astfel, competiția de la Paris se va juca între 20 septembrie și 4 octombrie, din cauza pandemiei de coronavirus.
FOTO Coronavirus în întreaga lume
VIDEO Moment emoționant în plină pandemie de coronavirus. Imnul României a răsunat în toată țara
Citește mai multe știri din Tenis:
Sorana Cîrstea donează pentru criza coronavirus: „Ar trebui să ne unim cu toții”