Articol de George Titus Albulescu - Publicat duminica, 01 octombrie 2017 16:02
Caroline Wozniacki este oficial a șasea jucătoare de tenis calificată pentru BNP Paribas WTA Finals, Turneul Campioanelor care se va desfășura între 22 și 29 octombrie la Singapore.
Daneza se alătură altor cinci sportive, Garbine Muguruza, Simona Halep, Karolina Pliskova, Elina Svitolina și Venus Williams, care și-au asigurat deja prezența la competiție.
Wozniacki va fi la a 5-a prezență la Turneul Campioanelor, ea jucând finala din urmă cu 7 ani, când evenimentul s-a desfășurat la Doha, în Qatar. ”Sunt foarte încântată că voi juca finala WTA. Am amintiri plăcute de acolo, în special din 2010 și de-abia aștept să mă întorc la Singapore și să joc cel mai bun tenis al meu, în fața minunaților fani”.
Tenismena din Danemarca a jucat șapte finale în acest sezon, la turneele de la Doha, Dubai, Miami, Eastbourne, Bastad, Toronto și Tokyo, iar la ultimul a reușit să câștige cel de-al 26-lea trofeu din carieră.
Steve Simon, directorul WTA, a complimentat-o pe sportivă pentru reușita din 2017: ”Felicitări, Carolinei pentru calificarea din nou la Turneul Campioanelor de la Singapore. Să te califici o dată în finala WTA este o mare realizare, dar să ajungi acolo pentru a cincea oară este ceva special”.
Pentru ultimele două locuri la competiția din Asia se luptă mai multe tenismene, printre care Jelena Ostapenko, Johanna Konta și Svetlana Kuznetsova.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat