Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 06 ianuarie 2020 16:24
Echipa de volei Dinamo București a reușit un transfer sonor în această pauză competițională. Nneka Onyejekwe (30 de ani), căpitanul naționalei României, a semnat un contract valabil pentru doi ani cu gruparea alb-roșie
Nneka Onyejekwe, cea mai bună jucătoare din România în ultimii trei ani, își dorește să câștige titlul cu Dinamo. Clubul din Ștefan cel Mare visează să câștige din nou campionatul după o pauză de 30 de ani!
„Sunt foarte fericită că voi reprezenta culorile celei mai titrate echipe de volei din România. Doresc ca prin experiența mea să să am o contribuție majoră la jocul echipei. Sper să fiu sănătoasă și să ajut la îndeplinirea obiectivelor”, a declarat Nneka.
Dinamo este de 21 de ori campioana României, dar nu a mai câștigat titlul de la Revoluție, din 1989! Adică din anul în care Nneka Onyejekwe se năștea la Hațeg, în județul Hunedoara. Au trecut 30 de ani de atunci, iar lupta va fi și în acest an extrem de grea pentru Dinamo.
Magnet de trofee
Nneka a mai jucat în România la Metal Galați și la Volei Alba Blaj, fiind de 6 ori campioană a României. Cu formația din Blaj a jucat o finală de Liga Campionilor, în 2018, și o finală de CEV Cup, în 2019. A fost desemnată cel mai bun centru din Liga Campionilor în ediția din 2018.
Onyejekwe a fost campioană și în Franța, cu Racing Club de Cannes, în Elveția, cu Volero Zurich, dar și în Germania, cu Dresdner Sportclub.
„Am reușit să aducem briliantul voleiului românesc și sper să dea strălucirea cuvenită echipei Dinamo”, a punctat și vicepreședintele CS Dinamo, Marian Ștefan. Prin venirea căpitanului naționalei, Roxana Iancu a fost împrumutată până în vară la Galați.
La finalul turului campionatului, Volei Alba Blaj e lider, cu 28 de puncte, unul mai mult decât Dinamo. Titlul se va decide însă în play-off. Alba Blaj a câștigat patru titluri în ultimii cinci ani, fiind și în acest sezon mare favorită.
Fratele joacă la CSM București
Fratele Nnekăi, Chike Onyejekwe, e și el sportiv de performanță. E cu trei ani mai mare și e handbalist la CSM București. Chike este, de asemenea, component al echipei naționale a României și a mai trecut, în carieră, pe la HCM Constanța, Știința Bacău, HC Odorhei sau CSM Ploiești.
A fost și el campion al României pe vremea cât a evoluat pe Litoral, dar a câștigat și Challenge Cup, cu HC Odorhei.
- foto: CS Dinamo