INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FIORENTINA-STEAUA, MARŢI, PROTV, ORA 21:45

"Dau gol Stelei şi-l dedic dinamoviştilor!"

Articol de - Publicat marti, 30 septembrie 2008 00:00

Mutu are o dedicaţie specială în cazul în care va marca diseară în poarta lui Zapata: pe lîngă familie, reuşita va fi pentru "cîinii roşii", rivalii celor din Ghencea

"Vreau să dau cel puţin un gol cu Steaua! Şi să-l dedic familiei mele şi tuturor dinamoviştilor!". Astfel sună promisiunea pe care Adrian Mutu le-a făcut-o "cîinilor" într-o convorbire pe care "Briliantul" a avut-o cu Cristi Borcea în urmă cu două săptămîni. Mai mulţi jucători ai roş-albilor l-au sunat ieri pe starul Fiorentinei sau i-au trimis SMS urîndu-i succes în meciul de diseară! Iar fanii din Ştefan cel Mare i-au făgăduit sprijin total la partida pe care gruparea viola o va disputa la Bucureşti pe 10 decembrie. :)

Mutu a rămas apropiat de clubul la care a evoluat un an, 1999, şi pentru care a marcat 22 goluri. A fost golgeterul lui Dinamo în sezonul încheiat cu cîştigarea eventului. "Briliantul" a participat ulterior la mai multe petreceri organizate de roş-albi, iar imediat după ce Chelsea l-a dat afară după "scandalul drogurilor", Dinamo i-a întins o mînă şi l-a primit la antrenamente.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala

Imagini IMPRESIONANTE pe Arena Națională! Momente unice cu Florin Niță alături de cei doi copii ai săi: „Simțim presiunea unei țări, a milioanelor de suporteri”

Omul care l-a sfidat pe Valentin Ceaușescu e revoltat de scenele rușinoase de la România – Kosovo: „Era vorbită de la pauză! Va fi nenorocire dacă UEFA nu-i sancționează drastic”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Comentarii (129)
 •  30 Septembrie 2008, 19:21

un Dinamovist adevarat , bravo lui !!! nu conteaza fluieraturile si injuraturile ciobanilor atata timp cat sufletul ii e alb-rosu !!! respect pt un mare jucator ...respect Mutu !!!

 •  30 Septembrie 2008, 17:24

nu ne intereseaza steaua,noi avem meci greu joi,asa k nu ne intereseaza ce spune mutu

 •  30 Septembrie 2008, 15:40

adorabil! esti un idol pt intreaga tara mutulainen ...aide capu' tau

Vezi toate comentariile (129)
Comentează