FOTBAL  »  LIGA 2  »  INCIDENTE

Arbitrul Bocăneală agresat la finalul partidei Cetatea Suceava - Ceahlăul

Articol de GSP - Publicat joi, 30 octombrie 2008 00:00

Arbitrul Marius Bocăneală, care a condus la centru partida din Liga a II-a dintre Cetate Suceava şi Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 0-1, a fost bătut la sfârşitul meciului, după ce a acordat un penalty controversat pentru oaspeţi în prelungirile partidei.

Marius Bocăneală a fost ajutat de asistenţii Cătălin Savu şi Cătălin Teodor, tot meciul fiind unul cu probleme.

CENTRALUL A ACORDAT PENALTY, DAR A REVENIT ASUPRA DECIZIEI

În minutul 40 al partidei, jucătorul de la Cetate Suceava, Martin, a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar acesta l-a îmbrâncit pe arbitru, fotbaliştii celor două echipe fiind foarte aproape de a se lua la bătaie. Centralul a acordat o lovitură de la 11 metri, pentru nemţeni, la începutul reprizei secunde, dar imediat a revenit asupra deciziei, după ce şi-a dat seama că infracţiunea s-a petrecut în afara careului.

Apoi, în ultimul minut al partidei, centralul a mai eliminat un sucevean, Celpan, tot pentru cumul de cartonaşe galbene. Meciul a fost prelungit cu şase minute, doar că după expirarea celor şase minute partida a continuat, iar în minutul 90+7 Bocăneală a acordat penalty pentru nemţeni.

SUCEVENII L-AU ÎMBRÎNCIT PE BOCĂNEALĂ

Au urmat aproximativ patru minute tensionate, în care jucătorii suceveni Ştiubei şi Cotolan au fost eliminaţi pentru proteste. De asemenea, preşedintele echipei Cetate Suceava, Dumitru Moldovan, a coborât din tribuna oficială pe gazon pentru a discuta cu arbitrul, dar în cele din urmă decizia a rămas aceeaşi.

După marcarea golului de către Cebotaru, spiritele s-au încins, iar jucătorii celor două echipe au început să se îmbrâncească pe teren. La mijloc a căzut arbitrul Marius Bocăneală, care a fost trântit la pământ şi lovit de către jucătorii echipei gazdă. A fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine, care au calmat spiritele şi l-au luat pe centralul Bocăneală din mijlocul jucătorilor şi l-au dus la cabine.

REACŢII

Mititelu: "Bocăneală e folosit de anumiţi oameni din fotbal"

Marian Pană: "Bocăneală trebuie să facă puşcărie! E momentul zero al fotbalului românesc"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (54)
 •  01 Noiembrie 2008, 00:41

daca penalty are bani ar trebui sa cumpere jucatori nu la fiecare meci arbitri.rusine,ar trebui retrogradata echipa ceahlaul piatra neamt.

 •  31 Octombrie 2008, 19:17

Daca a facut furt pe fata asa cum se-aude bine i-au mai facut!

 •  31 Octombrie 2008, 17:14

direct in judet patru retrogadate sarmele de la suceava .

Vezi toate comentariile (54)
Comentează