Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 noiembrie 2008 00:00
Noul antrenor al Stelei, Dorinel Munteanu, crede că poate surprinde pe Lyon la primul său meci pe banca tehnică în Liga Campionilor.
"Am emoţii, dar sînt convins că voi trece peste ele cu ajutorul evoluţiei elevilor mei. Vreau să mă gîndesc numai la meci şi la ceea ce am eu de făcut de pe bancă.
Am revăzut meciul tur, am studiat adversarul foarte bine. Deşi rezultatul i-a aparţinut lui Lyon, Steaua a avut multe momente foarte bune. Am încercat să-i fac pe băieţi să tragă învăţămintele după acea partidă, să înţeleagă anumite lucruri şi, cu alte lucruri noi aduse de mine, să surprindem acum adversarul.
Un egal ar fi bun, pentru că astfel ne-am păstra şansele măcar pentru Cupa UEFA.", a mai spus Munteanu la conferinţa de presă.