Articol de GSP - Publicat joi, 06 noiembrie 2008 00:00
O nouă gafă a portarului columbian a lăsat-o pe Steaua cu şanse aproape nule de calificare
Steaua a început curajos aseară, Lyon în stilul caracteristic, tăios şi fără să stea prea mult pe gînduri. "Vă vom lua tare!", ameninţa Bezema înaintea meciului. Dar oare veniseră Rădoi şi compania cu lecţia de franceză învăţată după acel 3-5 de pe Ghencea din tur?
Se părea că da, cel puţin în prima repriză. Roş-albaştrii au mai avut momente în care parcă nu repetaseră ca la carte, dar se descurcau. I-a prins o dată Benzema, însă şutul său a fost respins de Zapata (15). Steliştii au vrut chiar să demonstreze că pot şterge eticheta de "echipă modestă" pusă pe spatele lor. Şi l-au scos la înaintare pe Kapetanos, atacantul reinventat de Munti, iar grecul a avut două-trei şanse timide de gol.
Mîini de plastilină
A venit însă minutul 44. Juninho faultat de Tiago la 25 de metri. Tot brazilianul îşi pune mingea să execute, zidul se crapă suficient cît să încapă mingea, dar nu are o forţă înspăimîntătoare. Totuşi, Zapata, omul cu mîini de plastilină, pleacă aiurea, se-ntoarce din drum, însă numai cît să împingă mingea în plasă. :(
La "oficială", Gigi Becali dădea deja SMS-uri impresarilor: "Căutaţi-mi un portar bun!".
Decisiv cu Fiorentina
După pauză, tot Lyon a ieşit mai motivată, controlînd jocul încă de la început şi anunţînd asediul. Petre Marin a scos ca un kamikaze de pe linia porţii mingea trimisă de Ederson (53) la o nouă ieşire bezmetică a lui Zapata. Ogăraru n-a găsit vinclul din lovitură liberă, Kapetanos şi Tiago se zbăteau şi ei, însă era prea puţin pentru a doborî o superechipă. Mai mult, Revelillere a închis meciul (89), cu un şut frumos pe contraatac. Fluierul de final i-a trimis pe stelişti cu capetele plecate spre vestiare. Dacă peste 3 săptămîni Steaua n-o bate pe Fiorentina, gata cu Europa :S în sezonul ăsta!

"La o echipă mare aleargă mult mingea, iar tu trebuie să alergi dublu cît ele ca să faci un rezultat mare. Cînd iei un gol în minutul 44, e greu să mai revii, să cîştigi punct sau puncte cu Lyon"
VICTOR PIŢURCĂ, selecţioner România
"E o grupă echilibrată. Va fi strîns, dificil, nici noi nu sîntem siguri de locul 1 sau 2, ne batem la vîrf. Steaua e o echipă dezinvoltă, dar e dificil cînd schimbi antrenorul în timpul sezonului"
JUNINHO, mijlocaş Lyon
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”