FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Toma: "I-am propus lui Peseiro reducerea contractului, iar dânsului nu i-a picat deloc bine"

Jose Peseiro
Jose Peseiro

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 decembrie 2008 00:00

 

Preşedintele CA al Rapidului, Constantin Toma, a declarat  că a purtat o discuţie cu Jose Peseiro despre diminuarea contractului acestuia, iar tehnicianul portughez nu a privit cu ochi buni această decizie a conducerii clubului.

"Am discutat ieri cu domnul Peseiro. Este adevărat că i-am propus micşorarea contractului său, iar dânsului nu i-a picat deloc bine. E vorba de o reducere substanţială a înţelegerii sale. El înţelege foarte bine că actuala situaţia economică mondială implică şi clubul Rapid.

I-am arătat oferta noastră, iar el va analiza situaţia în această pauză competiţională şi ne va comunica decizia dânsului. Astăzi, domnul Zotta va mai avea o întâlnire cu dânsul şi vom vedea dacă vom ajunge la un rezultat. De fapt, este vorba de semnarea unui nou angajament, dar în alte condiţii financiare", a spus Toma.

Oficialul giuleştean mai afirmă că îl doreşte în continuare pe tehnicinul portughez pe banca Rapidului, fiind mulţumit de prestaţia acestuia, în ciuda locului 7 pe care formaţia din Grant îl ocupă la finalul turului: "Am discutat cu domnul Peseiro despre bilanţul echipei, despre evoluţia din acest tur şi de dorinţele anumitor jucători veniţi din diverse locuri ale lumii.

Este un moment greu prin care trece acum clubul Rapid. Eu îl apreciez foarte mult pe Jose Peseiro, este un antrenor profesionist, şi chiar dacă poziţia în clasament nu este pe placul acţionarilor şi fanilor rapidişti, eu îl apreciez pentru munca depusă de el în acest tur de campionat. Mi-l doresc în continuare pe Jose Peseiro la Rapid".

Constantin Toma a încheiat susţinând că în această pauză competiţională conducerea clubului va lua în calcul şi posibilitatea de a se despărţi de mai mulţi jucători cu contracte foarte mari: "Ne gândim şi să ne despărţim de anumiţi jucători în această iarnă. Dacă nu va exista înţelegere cu reducerile salariale, o să ne gândim să-i transferăm".

sursa> NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
Handbal
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Superliga
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul
Superliga
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (4)
 •  05 Decembrie 2008, 18:30

Sa plece toti si sa pice rapidu'n B !

 •  05 Decembrie 2008, 17:28

Aveti grija sa nu va comunice decizia ca pleaca cu o saptamina inainte de inceperea returului. Oricum nu ar fi ceva neobisnuit la Rapid.

 •  05 Decembrie 2008, 16:36

@baratki...dani coman nu mai are nimic cu Rapid,e jucator liber de contract,asa ca Rapid nu are cum sa il vanda,el poate semna cu cine vrea.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează