FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Marin Condescu: "Negociem cu Rapid pentru Emil Dică şi Ionuţ Stancu"

Emil Dică
Emil Dică

Articol de GSP - Publicat luni, 15 decembrie 2008 00:00

Oficialii de la Pandurii Tg. Jiu au început discuţiile pentru achiziţionarea lui Emil Dică şi Ionuţ Stancu de la Rapid, dar şi a mijlocaşului Florin Pîrvu de la CS Otopeni, a anunţat preşedintele Marin Condescu.

"Da, îi vrem pe Emil Dică, Ionuţ Stancu şi Florin Pârvu. Suntem în discuţii, dar nu s-a perfectat nimic până acum. Noi îi vrem, însă trebuie să ajungem la o înţelegere şi cu jucătorii, şi cluburile de care aceştia aparţin. Tatonăm terenul, însă e mult de negociat", a declarat Condescu.

Emil Dică (26 de ani) este mijlocaş central şi este legitimat la Rapid din anul 2005, însă din vara acestui an a fost pus pe lista de transferuri de formaţia giuleşteană, iar de atunci joacă la echipa satelit. Acesta a mai jucat pentru Pandurii, în sezonul 2001-2002, şi a mai evoluat pentru Internaţional Curtea de Argeş, FC Argeş şi Dacia Mioveni.

Fundaşul stânga Ionuţ Stancu (25 de ani) a mai fost dorit şi în vară de formaţia gorjeană, dar transferul nu s-a realizat din cauza pretenţiilor financiare exagerate ale Rapidului. În turul campionatului, Stancu a fost împrumutat la Poli Iaşi.

Al treilea jucător dorit de Pandurii Târgu Jiu, Florin Pârvu, este legitimat la CS Otopeni, iar în trecut a mai evoluat în România pentru Petrolul Ploieşti, Dinamo, Universitatea Craiova sau FC Braşov. Mijlocaşul de 33 de ani are şi două selecţii la echipa naţională, bifate în 2001.

sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Caz șocant în voleiul feminin din România! Antrenorul secund al vicecampioanei, dat afară pentru că le trimitea materiale pornografice junioarelor din cadrul clubului

Comentarii (1)
 •  15 Decembrie 2008, 16:04

cei cu parvu vrea cartu antrenor secund.....ba toate ca toate da fara parvu......luati de la iasi .........cas ieftini si 1.2 chear bunicei

Vezi toate comentariile (1)
Comentează