Articol de Viorel Tudorache - Publicat marti, 16 decembrie 2008 00:00
FRF ar prefera ca meciul cu Serbia să se joace în Ghencea, dar de teama reacţiei fanilor faţă de vedeta "naţionalei", l-ar putea duce la Constanţa
Victor Piţurcă se află în faţa unei situaţii delicate. Pînă pe 28 decembrie, FRF trebuie să comunice la FIFA locul unde se va disputa partida cu Serbia din 28 martie, decisivă pentru menţinerea "naţionalei" în cursa calificării la CM 2010.
Selecţionerul ar vrea să joace în Ghencea, dar războiul dintre fanii Stelei şi Adrian Mutu îl obligă din nou să ia în calcul varianta provinciei.:o
"Trebuie să ne gîndim că este un meci de care depinde soarta calificării şi ar fi riscant să jucăm în Ghencea, în condiţiile în care Mutu a fost mereu huiduit. În plus, sîrbii sînt tehnici şi le-ar conveni gazonul bun. De ce nu i-am duce şi pe ei în iadul de la Constanţa?" ;) e de părere un federal important.
Opiniile sînt împărţite printre "tricolori". Răzvan Raţ preferă provincia: "În ultima vreme ne-am simţit mai bine în provincie, deoarece lumea a fost mai aproape de noi!". Paul Codrea ar vrea în Ghencea: "Sincer, eu sînt neutru în ceea ce priveşte alegerea stadionului pentru meciul cu Serbia. Nici pentru Mutu n-a fost o surpriză primirea ostilă la jocul cu Steaua, pentru că aşa se întîmplă la noi. Adevărul e că în Ghencea e cel mai bun stadion din ţară şi normal ar fi să putem evolua acolo în linişte şi pace cu echipa naţională. Chiar nu realizez de ce atmosfera e atît de inflamată la adresa cînd jucăm în Bucureşti".
Comentează pe www.tricolori.ro
"Ghencea rămîne o variantă chiar dacă Mutu a avut acel conflict cu fanii Stelei. Suporterii României nu sînt doar stelişti. Vom analiza şi vom lua cea mai bună decizie"
Ionuţ Lupescu, director general al FRF
"Sfatul meu pentru Adi e să nu vină la dacă meciul cu Serbia se va juca în Ghencea, însă el decide! Nu poate strica relaţia cu federaţia, Adi e la lot!"
Spiridon Mutu, tatăl lui Adrian
"Nu cred că dacă vom juca cu Serbia în Ghencea, Mutu va fi tratat de fani ca la meciul cu Steaua. e altceva! Oricum, Adi e obişnuit şi nu se sperie de şapte nebuni care îl înjură"
Ştefan Iovan, secund la "naţională"
Au mutat meciul cu Albania
Adrian Mutu a mai schimbat o dată decizia FRF. Anul trecut, după ce "Briliantul" a ameninţat că nu vine la lot dacă meciul cu Albania din preliminariile Euro 2008 se va disputa în Ghencea, Federaţia a mutat partida pe "Naţional". ;) Mutu era supărat atunci pentru incidentele din timpul meciului cu Belarus, disputat în octombrie 2006. Atacantul Fiorentinei a cerut să fie schimbat după ce o parte din fanii l-au înjurat şi i-a jignit familia în timp ce medicii îi bandajau capul spart şi plin de sînge. De atunci, Mutu a mai evoluat de două ori în Ghencea, cu Rusia şi cu Muntenegru.
Sîrbii au pierdut
Duminică, la Belek, Serbia a pierdut amicalul cu Polonia (0-1). Selecţionerul Radomir Antici a folosit mulţi jucători noi. Iată echipa: Isailovici (46 Stojkovici) - Vulicevici, Djurici, Tomovici, Obradovici (34 Pejcinovici) - Milijas (46 Zajici), Mutavdzici, Matici, Tadici (46 Lazovici) - Bogunovici (58 Jeftici), Aleksici (46 Mrdja).