Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 10 februarie 2009 00:00
Furios că a ajuns rezervă şi n-a fost trecut pe lista de Ligă, Huntelaar vrea să plece la doar două luni după transferul de la Ajax
Adus cu surle şi trîmbiţe la începutul lui decembrie, Huntelaar s-a săturat deja de Real Madrid! Atacantul transferat cu 27 de milioane de euro pentru a-l înlocui pe Van Nistelrooy, indisponibil tot restul sezonului, s-a înfuriat după ce sîmbătă a rămas rezervă cu Santander. "Nu mai suport situaţia asta. Antrenorul Juande Ramos n-are încredere în mine şi vreau să plec de la Real", a dezvăluit cotidianul AS discuţia dintre olandez şi cîţiva prieteni apropiaţi.
Venit în Spania cu o accidentare la gleznă, jucătorul de 25 de ani n-a jucat titular decît pe 4 ianuarie, la debutul său în tricoul blanco (1-0 cu Villarreal). N-a convins, fiind schimbat după 54 de minute. De-atunci, Ramos l-a menţinut pe bancă, preferîndu-i-l pe argentinianul Higuain în cuplu cu Raul. De cîte ori l-a folosit după pauză, 18 minute la Mallorca, o repriză cu Osasuna, 20 de minute cu Deportivo şi 14 minute cu Numancia, Huntelaar a dezamăgit. E motivul pentru care n-a fost inclus pe lista de Ligă, Ramos alegîndu-l pe Lassana Diarra.
151 de minute a adunat olandezul Klas Jan Huntelaar din cinci partide jucate în 2009 la Real Madrid

Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul