FOTBAL  »  Superliga  »  OBIECTIV

Cosmin Moţi: "Ratarea titlului? Un dezastru!"

Articol de - Publicat sambata, 21 februarie 2009 00:00

Moţi consideră că Dinamo trebuie să ajungă în grupele Champions League, altfel situaţia va fi mai neagră decît acum un an şi jumătate, cînd Lazio a barat drumul roş-albilor

"Cîinii" pornesc cu avînt în ceea ce priveşte returul ce va debuta pentru ei duminica viitoare, contra Pandurilor. Iar ţinta este titlul de campioană, al 19-lea pentru Dinamo. Obligatoriu. A spus-o ieri Cosmin Moţi: "Ratarea ar fi un dezastru! Dacă nu ajungem în grupele Champions League cred că ar fi un moment dificil pentru noi, chiar mai rău decît atunci cînd ne-a eliminat Lazio din a ne trăi visul. Dacă sîntem lideri în ţară, înseamnă că sîntem cei mai buni, dar linia o tragem la final. Sînt convins că şi atunci tot noi vom fi numărul 1".:)

Dinamo e lider, cu 35 de puncte, Urziceniul e la un punct în spate, urmînd apoi Timişoara, CFR Cluj şi Steaua cu 29 de puncte. Fundaşul de 24 de ani a precizat că toate acestea sînt contracandidatele roş-albilor: "Dar soarta e doar în mîinile noastre, nu depindem de nimeni, nu ne temem de cineva. Sper ca suporterii să vină cît mai mulţi la stadion, ca să ne încurajeze".

Siena mai are încă prima opţiune
Cosmin Moţi a mărturisit că italienii de la Siena mai au prima opţiune de a-l cumpăra în vară: "Depinde de ei dacă mă vor achiziţiona definitiv, însă Siena e o echipă mică şi în condiţiile crizei financiare e cam greu să mai plătească 3,5 milioane de euro pe mine. Dorinţa mea cea mai mare e să cîştig campionatul şi să joc cu Dinamo în grupele Ligii".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Altele

Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”
Superliga

„Era hamal în piață” » Românul care i-a șocat pe englezi, numit azi la ANS: „Mulți dintre colegii mei au fost violați sau uciși în gară”
Diverse
„Era hamal în piață” » Românul care i-a șocat pe englezi, numit azi la ANS: „Mulți dintre colegii mei au fost violați sau uciși în gară”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”

Comentarii (5)
 •  21 Februarie 2009, 15:50

deja m-au plictisit declaratiile dinamovistilor.Vorbesc de CL ca si cum ar fi un mit si cred ca va ramane un mit pentru ei.o gramada de actionari si voi tot pe un stadion de divizia B jucati dar visati la CL.unde-i realismul aici?

 •  21 Februarie 2009, 02:08

@warrio: Stii ce fac ma CAINII cand se duce la un copac??! Asta facem noi pe tine .spurkatule.. prazarule.. sau intunecatule.!

 •  21 Februarie 2009, 02:07

Sa o =f=u-t-e-m pe MA=TA.. asta cu "warrio".. ce o fii tu ..!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează