GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  ANCHETĂ

Arbitri şi influenţe

Articol de - Publicat marti, 24 februarie 2009 00:00

"Centralii" au fost avertizaţi că în retur vor fi presiuni fără precedent. Gazeta vă spune cine sînt cei 10 pe care va cădea greul şi care e imaginea lor în lumea fotbalului

Adrian Mititelu a scos la iveală recent faptul că granzii încep să lucreze în subteran, ţinta fiind arbitrii. "Mai mulţi membri ai CCA mi-au zis că ideea mea de a muta sediul comisiei din Casa Fotbalului este excelentă. De ce? Pentru că nu mai rezistă acolo, se fac presiuni enorme", a zis şeful Craiovei.

Surse din CCA au confirmat că s-a dat startul în culise. Şi tocmai de aceea s-au luat 3 decizii.

1. Zece arbitri selectaţi pentru meciurile tari. Tocmai pentru că se anunţă cel mai greu retur în privinţa arbitrilor, CCA a decis să împartă lotul A în 3 părţi. Prima grupă, de 10 arbitri, va fi şi cea care va duce greul campionatului. Se consideră că ei au şi valoare, şi imagine bună.

2. "Nu cedaţi presiunilor!". În stagiul din Antalya, cei din comisie au ţinut să le atragă atenţia arbitrilor: "Va fi un retur infernal, cu presiuni mari. Aveţi grijă, nici unul dintre voi nu trebuie să cedeze".

3. Delegări făcute între 4 ochi. Pentru a evita ca şefii cluburilor să încerce influenţarea "centralilor", s-a decis ca arbitrii să fie anunţaţi între 4 ochi ce meciuri au de arbitrat. "Dacă se va afla, atunci voi sînteţi de vină, pentru că numai voi ştiţi!", li s-a zis.

CE A FOST ÎN TUR

Doar Vasluiul pe plus

După primele 17 etape din Liga I, greşelile importante produse de arbitri au avantajat în mod evident o singură echipă, pe FC Vaslui. Cea mai dezavantajată a fost chiar campioana CFR, în timp la Steaua şi la Dinamo e echilibru.

Alexandru Tudor - "Omul lui Crăciunescu"
Este arbitrul numărul 1 pe lista FIFA şi singurul aflat în Premier Class, a doua categorie valorică de la UEFA. Considerat inabordabil de către preşedinţii de club, a fost luat "la ochi" de cei din FRF în ultima vreme din cauza relaţiei apropiate cu Ion Crăciunescu, duşmanul numărul 1 al celor de la Casa Fotbalului.

Legături suspecte: Din cauza marilor erori de acum un an de la Steaua - CFR 3-1 şi pentru că Becali l-a lăudat mereu, a început să fie privit ca un apropiat al roş-albaştrilor.

85 % din meciurile Stelei cu Tudor la centru în ultimii 4 ani s-au terminat fără înfrîngere pentru trupa din Ghencea

Cristi Balaj - CFR şi Porumboiu
Poate cel mai în formă arbitru al primei părţi a campionatului. În plus, după multă vreme, el s-a împăcat cu unul dintre oamenii extrem de influenţi în arbitrajul românesc, Adrian Porumboiu, cel care l-a acuzat violent în 2005 şi 2006, solicitînd excluderea sa din arbitraj.

Legături suspecte: În ultimii 3 ani a fost tot mai des acuzat că este un apropiat al celor de la CFR. Steaua a pierdut în Gruia în 2005 pentru că Balaj nu i-a dat un penalty, Rapid a acuzat vehement lovitura de la 11 metri cu care CFR a cîştigat un meci crucial disputat în primăvara lui 2007, în vreme ce penalty-ul acordat clujenilor în meciul Bistriţa-CFR 2-2, acum un an şi 4 luni, a declanşat un scandal monstru.

Augustus Constantin - "Băiatul şefului CCA"
Este fiul lui Gheorghe Constantin, cel care conduce arbitrajul românesc. Deşi este de 8 ani pe lista FIFA, nu a reuşit să ajungă în primele două categorii ale forului de la Nyon.

Legături suspecte:
În ultimii ani a fost implicat în mai multe meciuri în care greşelile de arbitraj au avantajat-o pe Steaua: Steaua - CFR 2-0, în primăvara lui 2006, Poli Iaşi - CFR 1-0, în primăvara lui 2008. Borcea a declarat: "Să nu-l văd la nici un meci al lui Dinamo! Am motive solide".

"Augustus e un arbitru foarte bun, e unul dintre cei pentru care bag mîna în foc că n-a luat bani"
Gigi Becali, patron Steaua

Alexandru Deaconu - Susţinut de FRF
Este arbitrul susţinut cel mai puternic de FRF, el fiind băiatul lui Gelu Deaconu, magazionerul federaţiei.  A arbitrat cele mai importante meciuri din ultimele două sezoane. Steaua - Dinamo 1-0 şi Rapid - Steaua 1-0 (0-3 la "masa verde) în 2007-2008 şi Dinamo - Steaua 1-1 în 2008-2009.

Legături suspecte: Are imaginea unui arbitru pro-Steaua. A jucat la juniorii roş-albaştrilor, a făcut armata în Ghencea şi în primăvara trecută a dat posibilitatea Stelei să cîştige la "masa verde" derbyul din Giuleşti, după ce a oprit meciul pentru că a fost lovit cu o brichetă din tribune.

Sorin Corpodean - Sperietoarea lui "Vîlcea"
"Cît voi fi eu şef la CCA, nu-l voi mai delega la nici un derby" a fost promisiunea pe care Gheorghe Constantin "Vîlcea" a făcut-o acum doi ani şi jumătate. Fără nici o perspectivă externă, Corpodean, care are dreptul de a arbitra în ţară încă doi ani, nu va conduce nici un joc cu miză mare în retur. Totuşi, el este omul pe care Mircea Sandu şi Lupescu îl vor în fruntea CCA în locul actualului preşedinte.

Legături suspecte: E considerat prietenul numărul 1 al lui Cristi Borcea. Cu el la centru, trupa din Ştefan cel Mare a pierdut un singur meci în cele 19 disputate în ultimii 5 ani.

Mugurel Drăgănescu - 25 % Vaslui!
A fost ales de CCA pentru a face parte din prima grupă valorică, în ciuda faptului că în tur a comis grave greşeli la meciul Dinamo - Craiova 1-0. Este cunoscut ca un arbitru susţinut de Adrian Porumboiu, nu mai puţin de un sfert din jocurile arbitrate pe prima scenă fiind la meciurile lui FC Vaslui, care n-a pierdut decît un singur joc cu el la centru.

Aurelian Bogaciu - Gafeurul turului
A făcut praf aproape toate meciurile la care a fost delegat, însă în Federaţie se ştie că este sprijinit extrem de puternic de Dan Petrescu "Fibră", unul dintre oamenii de încredere ai lui Mircea Sandu în CCA. În tur a încasat 8 etape de suspendare, în urma greşelilor de la meciurile Rapid - CFR 1-0, Poli Iaşi - Oţelul 2-1, FC Argeş - Craiova 1-1 şi Bistriţa - Buzău 2-0

Ovidiu Haţegan - În vizorul CCA
Unul dintre arbitrii cu cea mai bună imagine. A fost promovat de UEFA după un singur an petrecut pe lista internaţională. A fost însă luat în colimator de CCA şi FRF şi ameninţat chiar public de Gheorghe Constantin: "Dacă va continua cu prestaţiile slabe, atunci să ştie şi el, şi Bogaciu că nimeni nu e bătut în cuie pe lista FIFA".

Marius Avram - Dinamo nu-l vrea
Este fiul lui Vasile Avram, fost asistent internaţional şi membru al CCA. A avut prestaţii bune şi foarte bune în tur, fiind acuzat însă vehement de Dinamo la chiar ultimul său meci, cel cîştigat de Urziceni în Ştefan cel Mare.

Istvan Kovacs - Noul Tudor
E văzut ca fiind unul dintre cei mai talentaţi arbitri. În plus, are o imagine foarte bună în rîndul colegilor săi, nefiind implicat pînă în prezent în nici un mare scandal şi, implicit, nefiind asociat ca partizan al vreunei echipe.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini de basm! Jose Mourinho locuiește într-un loc uluitor în Istanbul » Cât poate plăti antrenorul lui Fenerbahce
Campionate

Verdictul lui Adrian Porumboiu pentru golul lui Miculescu din Rangers - FCSB
Europa League

Gigi Becali și-a pulverizat jucătorul după Rangers - FCSB: „N-a contat! Dacă îl schimbam la pauză nu mai luam 2 goluri”

Cum arată un mic-dejun sănătos? O antrenoare născută în Siberia dă 3 variante simple: „Am văzut că aici nu prea se consumă”

Are peste 150 de medalii în România, dar se teme: „Mâncarea e scumpă, masajul e scump, sper să nu fiu nevoită să fac asta! Chiar cunosc pe cineva ...”

Comentarii (5)
 •  24 Februarie 2009, 08:52

Asta stie toata lumea. Degeaba incercati voi sa ne aburiti pe-aici. Lupescu e baiatul de la frf care face delegari cu tema si blat0rcea isi alege arbitrii ca verzele lui naparlite si reeesapte sunt vai de capul lor...Fara bl4turi si manarii cu arbitrii n-are bl4tinam0 nici o sansa la titlu!!!!

 •  24 Februarie 2009, 08:46

Hehehe...ce le mai minte ma ze ta. De unde si pana unde e Augustus Constantin pro-Steaua bah? Pai ala le-a facut praf o gramada de meciuri stelistilor. Sau ati uitat ca sezonul trecut la cfr-steaua smedeo i-a rupt piciorul lui plesan si a scapat fara eliminare, pt. ca mai tarziu acelasi augustus sa inventeze un penalty pt. cfr la o simulare in afara careului. Iar la Timisoara-Steaua le-a anulat 2 goluri valabile stelistilor plus un penalty neacordat pt. nicolita. Hai lasati gogosile....

 •  24 Februarie 2009, 08:00

Cacaciosul asta de bogaciu nici nu se mai suporta nici pe el la cat de inganfat este.si mai e si praf pe deasupra.ca el sunt multi in arbitrajul romanesc.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close