FOTBAL  »  Superliga  »  GRUPA E / RUSIA - ANGLIA 2-1

Arbitrul cu ei!

Articol de GSP - Publicat joi, 18 octombrie 2007 00:00

Ajutati de iarba de plastic de la Moscova si de spaniolul Medina Cantalejo, rusii sint acum aproape de Euro!Antrenati de un Hiddink care nu rateaza nici o mare competitie, indiferent de numele echipei, rusii sint la un pas de Euro. Daca inving in Israel si Andorra, se califica. si, cum Roman Abramovici, patronul lui Chelsea, e principalul sponsor al "nationalei" si are multe afaceri in Tara Sfinta, esticii au toate sansele sa-i lase acasa pe englezi, care nu mai au decit un singur meci de jucat. Insa arbitrul a ajutat gazdele la Moscova exact cind aveau mai mare nevoie.

Era 0-1. Rooney marcase in prima repriza un gol superb, preluind mingea pe piept si sutind extraordinar din voleu. In acel moment, insularii se gindeau deja la turneul final. Cu o victorie, s-ar fi distantat la opt puncte de rusi. Dar planurile le-au fost rasturnate de Medina Cantalejo, spaniolul care fluiera cind nu trebuie.

In minutul 69, Rooney l-a tras de tricou pe Zirianov la cel putin un metru in afara careului. Arbitrul nici n-a clipit: penalty! Complet aiurea! Pavliucenko, de-abia intrat, a egalat. Iar rusii, obisnuiti cu gazonul artificial de pe "Lujniki", au sprintat ametitor printre oaspetii disperati. si acelasi Pavliucenko a profitat de mingea respinsa gresit de Robinson, impingind-o in plasa. 2-1! Englezii sint pe marginea prapastiei.

Au udat terenul

Un truc al rusilor, folosit si de suedezii de la Elfsborg la partida cu Dinamo. Au udat bine terenul sintetic, suprafata plina de apa incomodindu-i evident pe englezi, care au patinat in primul sfert de ora.

N-a dat penalty

Arbitrul spaniol Medina Cantalejo nu s-a facut de ris si in minutul 11. Kerjakov a plonjat in careu chiar linga Joe Cole, care a evitat insa contactul, si rusul a cazut fara sa fie atins. Medina le-a daruit totusi gazdelor un penalty in repriza a doua pentru o infractiune savirsita in afara careului.

Incidente
Cinci fani englezi au fost raniti, ajungind la spital cu diverse traumatisme dupa incidentele care au avut loc marti noapte in centrul Moscovei. Suporterii rusi si-au atacat si ieri dupa-amiaza rivalii, batindu-i crunt.

Anglia in pericol!

Dezavantajati de arbitri, englezii ar putea rata Euro! Rusii sint acum intr-o pozitie mai buna decit insularii

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland
Europa League
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close