Articol de GSP - Publicat vineri, 20 martie 2009 00:00
Ivan Patzaichin despre Nadia: "Era fata aceea micuţă, care umbla în vîrful degetelor de la picioare"
Pe 31 martie, Gazeta Sporturilor va reedita primul volum din integrala celor scrise de marele cronicar Ioan Chirilă. Este cartea "Nadia", povestea primului 10 olimpic din gimnastica românească, povestea unei Olimpiade, cea de la Montreal 1976, care, pentru români, s-a transformat în imaginea unei fetiţe de 14 ani care a înlemnit tabela cu nota perfecţiunii.
Ivan Patzaichin, multiplu medaliat olimpic, a fost martor la performanţa Nadiei, în 1976, la Montreal. "Dar o cunoşteam dinainte, din '75, de cînd ieşise campioană europeană". Fostul canoist îşi aminteşte de diverse întîlniri cu copila de la lotul lui Bela Karoly. "Mai ales la final de an, cînd erau premieri. Era o fată mică, vioaie, croită desăvîrşit pentru sportul pe care şi-l alesese. Avea ţinută, era elegantă. Mergea puţin pe vîrfuri şi îşi ţinea umerii mîndri, drepţi".
Deşi se afla la Montreal, Ivan Patzaichin nu a putut să fie în sala în care Nadia a înşirat pe aţă notă de 10 după notă de 10. "Dar am urmărit-o la televizor, cu nişte emoţii pe care nu le pot descrie acum. A fost un impact prea puternic pînă şi pentru noi, cei care o susţineam din tot sufletul. Ne aşteptam să fie bună, dar ne era teamă de URSS şi de influenţa pe care o avea această ţară în gimnastica mondială", povesteşte cel care a vîslit, la rîndul lui, tot spre 5 titluri olimpice.
Doamna de astăzi
Patzaichin ştia, din canoea lui departe de sala Forum, că acest moment nu este doar evenimentul Nadiei. "A fost evenimentul tuturor din delegaţia României. În zilele următoare, toată lumea a felicitat-o, toţi eram disperaţi s-o prindem şi s-o strîngem în braţe. De atunci s-a schimbat percepţia asupra gimnasticii din România. A început o nouă şcoală, preluată apoi şi de alţii".
Ivan cel de acum, despre Nadia cea de acum: "Îmi place şi mai mult în prezent. Arată bine, iar ţinuta de mică gimnastă a devenit ţinută de doamnă adevărată. Dar i-a rămas ceva şi de atunci, din zilele de glorie de la Montreal".
Patzaichin crede că Nadia a avut în ea mai mult decît talent. "A fost ceva de la Dumnezeu, de la mama şi de la tatăl ei. A ştiut să se creeze, a ştiut ce a dorit de la viaţă. A fost mereu matură şi a izbîndit, chiar şi atunci cînd a avut necazuri sau accidentări. Nu cunosc mulţi copii de 14 ani care să fie în stare de aşa ceva", a încheiat Ivan Patzaichin.
O carte fără de care nu se poate
Povestea primului 10 olimpic, obţinut de Nadia Comăneci şi descris cu emoţie de Ioan Chirilă , va apărea în excelente condiţii grafice pe 31 martie şi se va vinde alături de Gazeta Sporturilor, la preţul de 11 lei. Este cel dintîi volum din Integrala Ioan Chirilă, ce va fi publicată de Gazeta Sporturilor, serie de cărţi care nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui iubitor de sport.
Ivan Patzaichin, cvintuplu campion olimpic la canoe
"De-abia aştept să recitesc «Nadia», o carte pe care Chirilă a scris-o cu sufletul. La fel de mult şi celelalte volume"
5 titluri olimpice are Nadia Comăneci, tot atîtea şi Ivan Patzaichin

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat