FOTBAL  »  LIGA 2  »  "U" CLUJ

Pe burtă

Articol de GSP - Publicat joi, 09 aprilie 2009 00:00

Primarul Sorin Apostu susţine că "studenţii" au facilitat victoria piteştenilor, 1-3, şi a închis "robinetul" pentru "U" Cluj

Primăria nu mai dă nici un ban la "U" Cluj pînă în luna iunie, cînd clubul va fi vîndut unui investitor privat. Motivul? Primarul Sorin Apostu a aflat că meciul cu Internaţional Curtea de Argeş (1-3), disputat la Cluj în 14 martie, ar fi fost trucat.

Marţi, directorul general al "şepcilor roşii", Teodor Pop, însoţit de Radu Constantea, reprezentantul societăţii Oncos în Consiliul de Administraţie al clubului, i-au făcut o vizită edilului clujean pentru a-i cere acestuia acordul pentru instalarea lui Adrian Falub în funcţia de antrenor. Reacţia lui Apostu a fost tăioasă. "Nu mai schimbaţi antrenori, nu mai veniţi după bani pentru că a ajuns la urechile mele un zvon, că meciul cu Internaţional nu a fost corect", le-ar fi spus primarul oficialilor Universităţii. Apostu îl suspectează pe directorul executiv Ioan Mărginean că este implicat în trîntirea meciului. Mîine este programată Adunarea Generală a Acţionarilor la Universitatea, şedinţă în care Mărginean ar putea fi debarcat din funcţie.

Sprijinit de văr
Contestat de suporteri, dar şi de o parte dintre conducătorii "şepcilor roşii", directorul executiv Ioan Mărginean rezistă în funcţie. "Limoniu" are sprijinul vărului său, Dan Lazăr, fostul reprezentant al Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al Universităţii, actualmente consilier al primului ministru Emil Boc. Lazăr l-a sunat pe primarul Sorin Apostu marţi şi i-a transmis acestuia că în cazul în care schimbă atrenorul la "U" Cluj să îl instaleze în funcţie pe Viorel Hizo, varianta susţinută şi de Mărginean.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro
Superliga

Nedumerit, Rotaru are o întrebare pentru Dan Șucu: „Cine e? Nevasta sau amanta?”

Cel mai curtat fotbalist din Superliga a ales dintre FCSB, Dinamo și Rapid
Superliga
Cel mai curtat fotbalist din Superliga a ales dintre FCSB, Dinamo și Rapid

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”

Comentarii (14)
 •  10 Aprilie 2009, 21:24

asta, canadianul, ar fi mai bine sa si vada de strainii lui care sunt varza. ce ati patit cu bistrita ma enclavizatilor?

flopedmx
flopedmx  •  10 Aprilie 2009, 21:05

ce sa faci daca traim intr-o tara in care unii cred ca au toate drepturile! LA PUSCARIE CU TOTI CARE FAC BLATURI! CAT DESPRE JUCATORII DE LA 'U' CARE AU FACUT BLAT AM DOAR UN CUVANT : SA VA FIE RUSINE CA VA BATETI JOC DE SUPORTERI!!!!!!!!!!

 •  10 Aprilie 2009, 20:29

pacat ca mai se practica astfel de lucruri...................au fost , sunt si vor mai fi blaturi :(((((

Vezi toate comentariile (14)
Comentează