FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - FC ARGEŞ 2-2

Cortina rece

Articol de GSP - Publicat joi, 09 aprilie 2009 00:00

Gaz Metan Mediaş a jucat încîntător în prima repriză, dar n-a ştiut să gestioneze finalul jocului cu FC Argeş

Gazul face spectacol, însă scena e amplasată prost, în zona retrogradării.Ieri, gazdele au atacat vijelios partitura lui Pustai. Sclipirile de geniu n-au apărut nici de la Tănase, nici de la Tameş, virtuozii Piteştiului. Mediaşul a punctat imediat după ocazia lui Lăcustă, "cap" pe lîngă din 8 metri! Grillo a şarjat pe dreapta, a centrat la colţul lung, de unde Boaru a retrimis în faţa porţii pentru o simpă formalitate a lui Bud (13). 1-0, iar Gaz Metan controla total jocul. Cinci minute mai tîrziu, acelaşi Bud a pivotat pe lîngă Lăcustă şi l-a lansat din cădere pe Sabou. Mijlocaşul care poate dribla şi pe o monedă de 50 de bani a catapultat mingea sub transversală (18).

Reacţia Argeşului a fost înăbuşită de Vîtcă, providenţial în faţa lui Năstăsie (34). Portarul a atenuat şi şutul lui Tănase (46), iar Nohai a respins de pe linia porţii. Goalkeeperul împrumutat de la Steaua a avut şi noroc în momentul în care l-a părăsit inspiraţia. Hoban a fost de data aceasta cel care a salvat de pe linia porţii reluarea lui Năstăsie, după o ieşire greşită a lui Vîtcă (62). Tameş nu l-a mai iertat, cu o reluare vicleană din unghi (68), iar Voiculeţ a făcut un incredibil 2-2 din centrarea lui Năstăsie (78). Atacantul introdus la pauză putea să dea lovitura pe final cînd, singur cu Vîtcă, a tras slab pe lîngă (89).

"În primele 20 de minute am luat două goluri şi două galbene. Dacă m-aţi fi întrebat la pauză, aş fi fost mulţumit cu un egal. Dar a doua parte a fost la discreţia noastră"
IONUŢ BADEA, antrenor FC Argeş

"Nu susţin că 2-0 e un scor periculos. Dimpotrivă, e un scor bun. Din păcate, la noi s-a simţit oboseala, Argeşul a avut o zi în plus de odinhă"
CRISTI PUSTAI, antrenor Gaz Metan

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a făcut senzație în tribune la Rapid - Farul! A atras toate privirile: „Sunt cu ochii pe David”
Superliga

Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești

Gigi Becali, ofertă publică pentru Louis Munteanu: „Atât dau pe el”

"M-am născut în Siberia, într-un oraș doar de militari". Mutată la București în 2003, Tania a ajutat sute de români

„Ți s-a propus să trișezi?” » Tătărușanu răspunde la 10 întrebări delicate: „A ieșit scandal în vestiar” / „Atunci am vrut să mă las!”

Comentarii (5)
 •  14 Aprilie 2009, 17:28

gazmetanmedias. b l o g s p o t .com

 •  09 Aprilie 2009, 11:02

daca pierdem la pandurii suntem in B , daca facem egal sau castigam suntem salvati, la medias batem si pe steaua si pe otopeni, hai gazu

 •  09 Aprilie 2009, 10:50

Hai Argesul!Un joc foarte bun in repriza a 2-a ce ne-a adus un punct.Prima repriza insa...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează