Articol de Remus Răureanu - Publicat sambata, 13 iunie 2009 00:00
Spadacio, 16 goluri în acest sezon, trebuie să accepte bani mai puţini ca să continue în Giuleşti
Sezonul dezastruos al Rapidului face victime, iar Juliano Spadacio nu e o excepţie. Nici cele 16 goluri marcate în sezonul încheiat nu îl ajută pe brazilian, care se regăseşte pe lista celor nevoiţi să accepte o reducere a salariului. Sud-americanul are acum cel mai mare venit din Grant, 240.000 de euro anual, în condiţiile în care Copos şi Sichitiu au stabilit plafonul salarial maxim valabil pentru campionatul următor la doar 150.000 de euro!
Ofertat din trei ţări
Juliano şi-a înştiinţat agentul înainte de sfîrşitul stagiunii că îşi doreşte să plece. Are varianta unei reveniri în Brazilia, dar şi alte două oferte, din Franţa şi din Germania. "E vorba despre cluburi cu nume, dar care s-au clasat la jumătatea ierarhiilor din aceste ţări", a explicat un apropiat al mijlocaşului ofensiv.
Şi alţii pe "lista neagră"
Preşedintele Sichitiu va discuta în perioada următoare cu majoritatea componenţilor lotului despre modificarea contractelor. Sînt vizaţi în special Djalovici, R. Fernandes, Joao Paulo, toţi trei plătiţi cu cîte 200.000 de euro pe an. Li se adaugă Elinton Andrade şi Marius Constantin, de care şefii sînt nemulţumiţi.
250.000 de euro e suma salariilor lunare de la Rapid
160.000 de euro e salariul maxim al unui român. Îi aparţine lui Costin Lazăr
"Cine nu acceptă pleacă!"
Dacă nu acceptă condiţiile clubului, fotbaliştii vor fi trecuţi pe lista de transferări. "În principiu, ne vom despărţi de jucătorii cu salarii mari. Nu pot să dau nume, dar se va discuta cu fiecare, de la caz la caz", a declarat Grigore Sichitiu.
FLASH
Sabău, "furat" de Craiova
Imediat ce şi-a reziliat ieri contractul cu Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău (foto) a fost căutat de George Copos, care i-a propus să preia Rapidul. Surse autorizate afirmă că "Moţu'" a refuzat, întrucît şi-a dat deja acordul antreneze Craiova sezonul viitor. De serviciile lui Sabău se mai interesaseră Dinamo şi FC Vaslui.
Andrade în Italia?
Elinton Andrade nu vrea să mai revină în Giuleşti! "Am oferte de la Livorno, de la Atalanta şi de la cîteva formaţii din Spania. Mă gîndesc să accept una, fiindcă am un copil şi am nevoie de bani. Aştept ca agentul meu să discute cu cei de la Rapid, sper să fie şi clubul de acord cu transferul meu", a declarat brazilianul la plecarea din Bucureşti. Andrade cîştigă 80.000 de euro pe sezon.
Hizo ar rămîne
Viorel Hizo şi-a anunţat plecarea, Copos a confirmat şi el despărţirea, dar "Dulăul" ar putea reveni, dacă Rapid nu-şi găseşte alt antrenor! "Situaţia lui contractuală e aceeaşi, adică noi avem opţiune de prelungire pentru încă doi ani", a zis Sichitiu. "Îmi pare rău de Viorel, nu a avut nici o vină el la ratarea acestui sezon. Nu ştiu dacă să rămînă el sau nu, sînt mult prea supărat ca să iau vreo decizie", a comentat şi Copos.
Ultimele noutăţi
- Rapid se reuneşte pentru noul sezon pe 29 iunie, după un program realizat de Hizo! Giuleştenii vor face două cantonamente, unul în ţară, celălalt în străinătate.
- Pitbull vrea să revină în România, dar la Urziceni: "Dan Petrescu e un superantrenor, despre care toată lumea vorbeşte frumos. Mi-ar plăcea să joc la Unirea!". Brazilianul a revenit la Porto, după un an de împrumut în Giuleşti.
- Standard a anunţat ieri pe site-ul oficial că e aproape de o înţelegere cu Porto pentru Joao Paulo Andrade. Stoperul portughez mai are oferte din Anglia şi din Grecia.
- Dumitru Dragomir a criticat transferurile Rapidului: "I-au dat drumul formidabilului Burdujan şi au oprit străini panarame!".