SPORTURI  »  VOLEI  »  CAMPIONATUL MONDIAL 2010

Stelian Moculescu: "Avem 5 la sută şanse să ne calificăm la Campionatul Mondial din 2010"

Articol de GSP - Publicat joi, 02 iulie 2009 00:00

Selecţionerul naţionalei masculine de volei, Stelian Moculescu, a declarat, joi, la o lansare de carte, la Constanţa, că în ciuda rezultatelor bune obţinute de prima reprezentativă în preliminariile CM 2010, şansele de calificare sunt de 5 la sută.

"Să fim realişti şi să recunoaştem că avem şanse de 5 la sută. Să nu uităm că la turneul de calificare pentru mondiale întâlnim totuşi o campioană europeană şi una mondială şi se vor califica numai două formaţii. Pentru ca România să devină o formaţie de elită, cred că ne mai trebuie 8 ani", a afirmat Stelian Moculescu.

Naţionala masculină de volei a României face parte din Grupa L, alături de Serbia, Turcia şi Spania, în ultimul turneu de calificare la Campionatul Mondial din 2010, care va avea loc în perioada 14-16 august la Kragujevac (Serbia). Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la Campionatul Mondial din 2010, care va avea loc în Italia.

Selecţionerul a vorbit şi despre situaţia voleiului din România: "Există material uman, dar tehnic şi tactic am rămas pe loc. Antrenorii zic de foarte multe ori cât de buni am fost şi au uitat să se uite peste gard. Nu s-au reciclat, nu s-au interesat. Aici e problema de bază. Nu văd o dorinţă aşa de mare de a progresa, de a se îmbunătăţi, în condiţiile în care noi avem nevoie rapid de 5-6 antrenori, pe care să îi împărţim pe centre. Trebuie schimbată în primul rând mentalitatea".

Moculescu este de părere că numărul jucătorilor români de la o echipă trebuie să fie aproximativ egal cu cel al străinilor: "La o formaţie de club ar trebui să se facă un mix între jucătorii autohtoni şi cei străini. Astfel, tinerii români au posibilitatea să promoveze şi să crească lângă jucătorii puternici aduşi din afară".

Naţionala de volei masculin a României se află în aceste zile la Constanţa, unde sâmbătă şi duminică, de la ora 17:30, va întâlni selecţionata Greciei, în două meciuri contând pentru penultima etapă a Ligii Europene.

Stelian Moculescu a fost prezent, joi, la lansarea cărţii "Obstrucţii, faulturi, lufturi şi ratări în exprimarea unor oameni de sport", scrisă de Virgil Mocanu.

Sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rapid vrea să-i fure titularul incontestabil lui Dinamo! L-a contactat pe agentul fotbalistului pentru un transfer la rivali
Superliga
Rapid vrea să-i fure titularul incontestabil lui Dinamo! L-a contactat pe agentul fotbalistului pentru un transfer la rivali
Iker Casillas se iubește cu prezentatoarea TV care a petrecut o noapte acasă la Cristiano Ronaldo
Stiri extrasport
Iker Casillas se iubește cu prezentatoarea TV care a petrecut o noapte acasă la Cristiano Ronaldo
Surpriză! Cristi Chivu, așteptat să semneze: „Favorit să devină antrenorul echipei”
Campionate
Surpriză! Cristi Chivu, așteptat să semneze: „Favorit să devină antrenorul echipei”

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (1)
 •  04 Iulie 2009, 20:24

Va multumim pt. tot Dl. MOCULESCU.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează