Articol de GSP - Publicat marti, 28 iulie 2009 00:00
Florian Walter şi Cornel Şfaiţer, apropiaţi ai conducerii din Ştefan cel Mare, se alătură lui Cristi Borcea în Comitetul Executiv al FRF
Dinamo mută în sferele de influenţă ale fotbalului românesc cu trei zile înaintea începerii campionatului. De ieri, Comitetul Executiv al FRF are patru noi membri: Florian Walter şi Cornel Şfaiţer vor fi reprezentanţii Ligii a II-a, iar Ştefan Stanca şi Marian Rusen ai cluburilor din al treilea eşalon. Walter şi Şfaiţer s-au impus în faţa lui Sorin Altmayer, Petre Marinescu şi Răzvan Tunaru.
Trecut alb-roşu
Florian Walter şi Cornel Şfaiţer sînt doi oameni foarte de apropiaţi de conducearea dinamovistă. Primul a fost pînă în vară acţionar în Ştefan cel Mare şi membru al Consiliului de Administraţie. În prezent, Walter este acţionar majoritar şi preşedinte executiv la U Cluj şi a ajuns în Comitetul Executiv al FRF din primul tur, fiind ales cu 20 de voturi.
"Am terminat-o cu Dinamo de acum o lună, banii mai am să-i iau! N-am vorbit deloc după alegerea mea cu Cristi Borcea, deşi va fi colegul meu în Comitet"
Florian Walter, fost acţionar Dinamo, acţionar U Cluj
Şfaiţer propus de Dinamo II
Cornel Şfaiţer este un cunoscut suporter al "cîinilor", el mergînd alături de conducerea alb-roşiilor în mai multe deplasări în Europa. Şfaiţer şi-a cîştigat locul în CEx în al doilea tur, învingîndu-l cu 16 voturi la 14 pe Sorin Altmayer. La şedinţa de azi, a fost prezent şi preşedintele FRF, Mircea Sandu. Cum se ajunge la alegeri? Fiecare pretendent trebuia să fie propus de cîte un reprezentant al Ligii a II-a, iar cel care a susţinut candidatura lui Şfaiţer a fost Cristi Tănase, director sportiv la echipa secundă a lui Dinamo.
De 12 ani în fotbal
Cornel Şfaiţer nu este un personaj foarte cunoscut în lumea fotbalului românesc. "Sînt de 12 ani în fotbal. Am început să investesc la Botoşani, dar am făcut-o şi la Bucovina Suceava! Îmi place Dinamo, o recunosc! Dar nu voi vota cum o va face şi Cristi Borcea, dacă nu va fi şi în interesul cluburilor din liga secundă!", a spus Şfaiţer. Prima şedinţă la care vor participa şi noii membri va avea loc pe 6 august!
"Voi merge cu Dinamo oricînd în Europa. Sper ca la anul să o fac în Liga Campionilor"
Cornel Şfaiţer, după Botoşani-Dinamo 1-3, în "optimile" Cupei României, noiembrie 2008
"Voi evita să mai merg în deplasări cu Dinamo şi aşa nu vor fi nici un fel de suspiciuni. Îl cunosc pe Cristi Borcea, dar nu sîntem foarte apropiaţi!"
Cornel Şfaiţer, 27 iulie 2009
Principalele atribuţii ale Comitetului Executiv:
- aprobă componenţa Comisiei Centrale a Arbitrilor şi a comisiilor federale
- poate emite anual hotărîri în legătură cu folosirea jucătorilor
- numeşte observatorii oficiali
- modifică şi completează regulamente
- aprobă atribuţiile supervizorilor la jocurile oficiale
- are competenţa luării unei decizii în cazul cluburilor care nu primesc acordul Direcţiei Licenţe şi Afilieri
COMPONENŢA COMITETULUI EXECUTIV:
1. MIRCEA SANDU - preşedinte
2. DUMITRU DRAGOMIR - prim-vicepreşedinte
3. PATRIŢIU ABRUDAN - vicepreşedinte
4. CRISTIAN BORCEA - Liga I (Dinamo Bucureşti)
5. IULIU MUREŞAN - Liga I (CFR Cluj)
6. FLORIAN WALTER - Liga a II-a (U Cluj)
7. CORNEL ŞFAIŢER - Liga a II-a (FC Botoşani)
8. ŞTEFAN STANA - Liga a III-a (AFC Berceni)
9. MARIAN RUSEN - Liga a III-a (Juventus Bucureşti)
10. PAUL COSTAŞ - copii şi juniori
11. JENO SZASZ - fotbal în sală
12. DANIEL ROBE - fotbal feminin
13. ARON HUZU - preşedintele CCA
14. DUMITRU COSTIN - sindicatului fotbaliştilor

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”