Articol de Viorel Tudorache - Publicat vineri, 14 august 2009 00:00
Revenirea în forţă a lui Ghioane la "naţională" seamănă cu întoarcerea lui Boloni printre "tricolori", în '81
Patru ani trecuseră de la ultima prezenţă a lui Ghioane în tricoul "naţionalei" pînă la partida cu Lituania, cînd actualul selecţioner a debutat pe banca reprezentativei. Ultima sa selecţie era cu Olanda (0-2), în martie 2005. În urmă cu aproape trei decenii, Ladislau Boloni avea o revenire similară. Numitorul comun în ambele cazuri este numele Lucescu.
Ordin politic
Boloni a fost omis de la convocări în perioada iunie '80 - noiembrie '81: "A fost un ordin politic primit de sus să nu joc în preliminariile Mondialului din '82, pentru că picasem cu Ungaria în grupă, iar eu eram de etnie maghiară".
Mircea Lucescu e cel care l-a readus în circuitul primei reprezentative, chiar la prima sa partidă ca antrenor al României, cu Elveţia (0-0). "N-a fost nevoie de multe vorbe să mă convingă. Pentru mine, "naţionala" era sfîntă!", explica Loţi.
"Dau goluri speciale"
Tot la 28 de ani, cît avea şi Boloni în '81, Ghioane a revenit printre "tricolori". Sub comanda fiului lui Mircea Lucescu!
"Mă înţeleg foarte bine cu Răzvan", spune Ghioane. El a fost om de bază la Marijampole, la 1-0 cu Lituania, iar la Budapesta a bifat unica reuşită a întîlnirii, cu o execuţie de generic: "Am marcat altele şi mai frumoase!". Mijlocaşul îşi aminteşte şi primul gol sub tricolor, cu Luxemburg (7-0), în 2002: "Am dat scăriţă atunci, golurile mele sînt speciale".
"Nu-mi place să mă compar cu marii jucători români precum Boloni, Hagi sau alţii. Nu sînt genul care îşi numără selecţiile la "naţională""
Tiberiu Ghioane, mijlocaş România
"Nu aveam timp să mă gîndesc de ce nu sînt convocat. Jucam tot timpul în campionat, în cupele europene, eu îmi făceam treaba"
Tiberiu Ghioane, mijlocaş România
Ghioane cu Ungaria
- 25 de baloane jucate
- 16 pase reuşite
- 6 mingi pierdute
- 5 intercepţii
- 2 şuturi la poartă
1 e numărul şuturilor pe poartă trase în meciul Ungaria-România: exact golul marcat de Ghioane
Dănănae e out minimum două luni!
După ce s-a accidentat grav la genunchiul drept în amicalul cu Ungaria, Ovidiu Dănănae a revenit ieri în ţară cu piciorul imobilizat. A ieşit în cîrje din aeroport, fiind aşteptat de iubită (foto). Fundaşul Craiovei a efectuat tot ieri un RMN, iar azi, după ce medicii vor analiza rezulTatul acestuia, fotbalistul va afla exact atît gravitatea accidentării, cît şi perioada de indisponbilitate. Primul diagnostic a fost leziune a ligamentului colateral intern, care necesită o pauză de cel puţin două luni. (Corina Marinaş)