Articol de GSP - Publicat luni, 14 septembrie 2009 00:00
Antrenorul secund al lui Dinamo, Ion Marin, a declarat, după ce a urmărit pe Sturm Graz în ultima etapă din Austria, că adversara alb-roşilor din grupele Ligii Europa este o echipă foarte bună de la mijloc în sus, însă cu mari carenţe pe faza defensivă.
"Sturm este o echipă foarte bună, cu un atac devastator, însă au mari deficienţe pe faza defensivă. Au creativitate bogată în atac, e o echipă periculoasă. Dacă Slovan avea un singur jucător de viteză în ofensivă, austriecii au trei fotbalişti foarte rapizi.
E o echipă clar peste Slovan Liberec, dar Dinamo nu trebuie să se teamă. Trebuie să fim concentraţi, pentru că trecem printr-un moment delicat, deoarece nu aveam nevoie de eşecul cu Oţelul. Dinamo ştie să se mobilizeze foarte bine în momentele importante", a spus Ion Marin.
Sursă: NewsIn