SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

Covor roşu pentru campioni

Articol de - Publicat sambata, 10 octombrie 2009 00:00

Sabrerii medaliaţi cu aur mondial în proba pe echipe au fost primiţi cu onoruri la Salonul Oficial

Părinţi, neveste, copii, oficiali, cu toţii au aşteptat ieri seară la Salonul Oficial aterizarea aeronavei care i-a adus din Antalya pe scrimerii medaliaţi la Campionatele Mondiale din Turcia. Pe Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Cosmin Hănceanu şi Florin Zalomir, singurii sportivi români care au reuşit să cucerească un titlul de campion mondial în acest an.

Rareş Dumitrescu este vedeta delegaţiei României. El a fost cel care a punctat decisiv în concursul pe echipe şi cel care şi-a revendicat şi argintul la individual. "Acum văd Olimpiada de la Londra 2012 mult mai aproape", a spus dublul medaliat mondial, cel care în urmă cu un s-a retras din cariera sportivă pentru ca în primăvară să revină pe planşă. "Nu pot să mai am regrete că m-am întors în sala de sport", a spus Rareş.

Profesorul sabrerilor
Mihai Covaliu este cel care la doar un an de la renunţarea la cariera competiţională ca sportiv a confirmat ca antrenor al lotului olimpic de sabie. Tot el este şi cel care l-a convins pe rareş să se întoarcă la lot. "Bucuria de acum nu e cu nimic diferită faţă de cea cînd cîştigat medalii ca sportiv", a spus Cova, campionul olimpic de la Sydney 2000 şi medaliat cu bronz la Beijing 2008. Acesta crede că avantajul sabrerilor români a fost faptul că italienii au intrat în finală prea siguri pe ei. "Ştiam că Rareş e singurul capabil să cîştige lupta, dar le-am spus tuturor să nu se gîndească deloc la scor, ci doar să-şi vadă de luptă".
 
Montano: "Mi-a fost frică!"
Campionul olimpic de la Atena 2004, Aldo Montano, a mărturisit ieri, pentru Gazzetta dello Sport, că se simte responsabil pentru pierderea titlului mondial în favoarea României. Italianul a preluat ştafeta la scorul de 40-34 pentru echipa sa şi a terminat prin a fi înfrînt de Rareş Dumitrescu, cu 44-45. "Nu ascund faptul că mi-a fost frică în faţa lui Dumitrescu. Nu e uşor să te duelezi cu cel care te-a eliminat în concursul individual", a spus acesta. Aldo a fost învins în "sferturile" probei individuale de Rareş, cu scorul limită 14-15.

Sacrificiu, un dinte
Florin Zalomir este scrimerul cel mai lovit după duelul final cu echipa Italiei. El a fost accidentat în timpul asaltului cu adversarul, în urma loviturii pierzîndu-şi un dinte, un altul fiindu-i spart. Ca şi Rareş Dumitrescu, şi Zalomir a luat o pauză de scrimă în urmă cu cîţiva ani. El a revenit în 2006, activînd doi ani în Legiunea Străină. "Nu regret că m-am întors. Mereu am iubit scrima", a spus Florin.

"Sper să nu rămînem singurii campioni mondiali. Mai sînt competiţii pentru români pînă la sfîrşitul anului"

Mihai Covaliu, antrenor lot sabie

"Mă bucur pentru băieţi, e bine pentru ei, dar noi, spadasinele, ne-am întors cu traista goală şi trebuie să o luăm de la capăt"
Ana Maria Brînză, vicecampioană olimpică la spadă

56.000 RON ar putea primi de la MTS Rareş Dumitrescu pentru cele două medaliile mondiale, aur şi argint, cîştigate în Turcia

42.000 RON  ar putea primi de la MTS pentru argintul mondial Tiberiu Dolniceanu, Cosmin Hănceanu şi Florin Zalomir

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special

Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (7)
 •  10 Octombrie 2009, 21:07

bravo baieti! Felicitari!

 •  10 Octombrie 2009, 13:54

Un rezultat exceptional, construit cu pasiune si sacrificii! Sa traiti baieti, sa va pastrati capul pe umeri si sa mai aduceti medalii la fel de stralucitoare! P.S. nu aveti casete filmate la aceasta competitie, ca televziunile ne arata la sport doar cadavre vii, ca Becali, Borcea, Dragomir, Sandu, Mutu & comp.

 •  10 Octombrie 2009, 13:22

Felicitari!!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close