Articol de GSP - Publicat luni, 12 octombrie 2009 00:00
Dani Coman, portarul naţionalei care a avut ghinionul să apere poarta tricoloră în cel mai ruşinos meci din ultimii 42 de ani, mărturiseşte fără ocolişuri care au fost trăirile şi temerile sale din timpul partidei contra Serbiei, de pe stadionul Maracana:
"În acele momente mi s-a făcut frică. Dar o frică unică, pe care sper să n-o mai simt în viaţa mea, pe care n-o doresc nici duşmanilor mei: frica de a-mi lăsa onoarea de sportiv şi de român călcate în picioare, jena de a da ochii cu oamenii de pe stradă, frica de penibil.
La fiecare gol, parcă îmi adunam ruşinea din plasă. La al treilea am lovit cu putere balonul, mi-era ciudă că nici eu nu mai puteam da încredere băieţilor. Cred că şi dacă eram 15 tot ne băteau, iar dacă meciul mai ţinea cinci minute probabil mai încasam.
La vestiar a fost cea mai apăsătoare tăcere la care am fost martor. Toţi colegii aveau lacrimi în ochi. Toată noaptea am plâns în pernă. Mă întrebam ce se întâmplă cu mine, cu ce am greşit în viaţă ca să păţesc aşa ceva. Joc fotbal de la opt ani şi nu credeam că sportul poate fi atât de trist uneori", a spus Dani Coman pentru Adevărul.
Dani Coman, portarul naţionalei care a avut ghinionul să apere poarta tricoloră în cel mai ruşinos meci din ultimii 42 de ani, mărturiseşte fără ocolişuri care au fost trăirile şi temerile sale din timpul partidei contra Serbiei, de pe stadionul Maracana:
"În acele momente mi s-a făcut frică. Dar o frică unică, pe care sper să n-o mai simt în viaţa mea, pe care n-o doresc nici duşmanilor mei: frica de a-mi lăsa onoarea de sportiv şi de român călcate în picioare, jena de a da ochii cu oamenii de pe stradă, frica de penibil.
La fiecare gol, parcă îmi adunam ruşinea din plasă. La al treilea am lovit cu putere balonul, mi-era ciudă că nici eu nu mai puteam da încredere băieţilor. Cred că şi dacă eram 15 tot ne băteau, iar dacă meciul mai ţinea cinci minute probabil mai încasam.
La vestiar a fost cea mai apăsătoare tăcere la care am fost martor. Toţi colegii aveau lacrimi în ochi. Toată noaptea am plâns în pernă. Mă întrebam ce se întâmplă cu mine, cu ce am greşit în viaţă ca să păţesc aşa ceva. Joc fotbal de la opt ani şi nu credeam că sportul poate fi atât de trist uneori", a spus Dani Coman pentru Adevărul.
)
)
)
)
)
)
)
