Articol de GSP - Publicat luni, 02 noiembrie 2009 00:00
Doi foşti ieşeni, Andrei şi Adrian Cristea, nu au avut milă de fosta lor echipă şi le-au adus dinamoviştilor o victorie preţioasă
Prima repriză de la Iaşi a fost una îngheţată. Nu doar din cauza gerului de afară, ci mai ales din pricina evoluţiei celor 22 de jucători. Ocaziile de gol au fost mai puţine decît degetele unei singure mîini. Paradoxal, deşi pe foaie era favorită certă, Dinamo a început la cutie meciul, lăsînd iniţiativa oamenilor lui Grigoraş.
Stîngul lui Ignatov
Totuşi, "cîinii" au lovit primii după o fază şnur. Claudiu Niculescu i-a pasat perfect printre lui Torje, iar mijlocaşul dreapta i-a făcut cadou golul lui Andrei Cristea (19). Părea lovitura care va dezgheţa jocul încîlcit al roş-albilor, dar haita a făcut iar pasul în spate.
În minutul 27, cel mai activ ieşean, Ignatov, a făcut ceea ce nici zece ceaiuri fierbinţi nu ar fi avut ca efect asupra spectatorilor moldoveni. Şutul său de la 22 de metri a trecut printr-o mare de picioare şi balonul s-a dus cuminte în plasă, Dolha fiind păcălit de Munteanu, aflat în ofsaid.
Cu colţii la vedere
La reluare, Dinamo a preluat iniţiativa, iar capul lui Moţi din cîţiva metri (51) a anunţat descătuşarea "cîinilor". Torje a ţîşnit în dreapta, iar copilul crescut în Copou, Adrian Cristea a înscris simplu din şase metri (58). Viteza a fost punctul forte al "cîinilor". Alexe profitat iar de naivitatea fundaşilor moldoveni pentru a-i oferi al doilea cadou al serii lui Andrei Cristea (64).
Iaşiul putea reintra în joc, dar şansa a fost de partea lui Dolha la lovitura de cap a lui Straton (66) şi la şutul lui Ignatov scos de pe linie de Moţi (68). Ţălnar e la al doilea succes, după partida din Cupă, iar zîmbetul a reapărut timid pe buzele "cîinilor".
"Am dominat clar repriza a doua şi am arătat că sîntem valoroşi. Cu Niculae şi cu Bratu în echipă, Dinamo va fi şi mai tare!"
Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo
"Nu înţeleg cum jucătorii mei fac asemenea greşeli. Dacă pînă în iarnă mai facem patru puncte, să zicem mersi!"
Petre Grigoraş, antrenor Poli Iaşi

Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu