SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL

La 4 dimineaţa!

Articol de - Publicat marti, 01 decembrie 2009 00:00

"Naţionala" României a ajuns în China, handbalistele încercînd să se acomodeze cu fusul orar

După mai bine de 12 ore de drum, cu o escală la Istanbul, "naţionala" României a ajuns duminică la prînz în China. "Am luat forma scaunelor în avion. A fost foarte aglomerat şi cît am zburat, zece ore, a fost un coşmar. Dar a trecut, acum încercăm să ne revenim", a povestit antrenorul Radu Voina.

Tehnicianul României a făcut ieri şi un prim antrenament cu fetele. "Ne-am pregătit în sala de antrenament de aici, de la Suzhou, una imensă, dar am avut de suferit că a fost foarte mare zgomot şi curent. În plus, mai e oboseala, pentru că încă facem comparaţie cu România, şi ne-am pregătit la 4 dimineaţa după ora de acasă", a adăugat Voina.

Româncele au avut timp să se şi plimbe prin centrul oraşului care va găzdui meciurile grupei C de la Mondiale. "E foarte frig. Am făcut o plimbare prin jurul hotelului, dar nu am avut prea mult timp. Nu am venit aici să ne plimbăm", a încheiat Voina. România va debuta la Mondiale pe 5 decembrie, primul său adversar fiind "naţionala" statului Chile.

Citește și:

Problemă de ultim moment la națională: titularul nu s-a antrenat și e incert pentru meciul cu Olanda!
Nationala

Dinamo aduce director tehnic de la Barcelona » Anunț important: „Avem sprijin financiar și de la Cristi Borcea”
Superliga

Mircea Lucescu i-a uimit pe italieni cu pronosticul lui: „Simt o mare surpriză la Euro 2024, o campioană neașteptată!” » De ce crede că Ianis Hagi nu se poate compara cu tatăl său!
Euro 2024

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!

Comentarii (3)
 •  01 Decembrie 2009, 10:29

mie cel mai tare mie frica de romania vorba lui gatu daca,cad pshic e greu sa-si mai revina.multa bafta fetelor,si voi fi alatiri de voi cu sufletul.in sfarsit un lucru bun la astia la tvr dau meciurile pe canal1,in sfarsit va-ti desteptat si voi.

 •  01 Decembrie 2009, 09:22

bafta fetelor!! am sa fiu acolo sa va sustin ,sper ca anu asta sa jucam finala

 •  01 Decembrie 2009, 07:51

te uiti la grupul acesta de doamne si don-soare si constati cata diferenta de profesionalism intre je.gurile,ji.godiile,gu.noiele din Parlament ,Justitie si Politie si sportivi Romaniei.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează