FOTBAL  »  Superliga  »  STELIȘTI.RO

S-a săturat de ei!

Articol de - Publicat vineri, 04 decembrie 2009 00:00

Gazeta a aflat că Bănel, Stancu şi Surdu sînt fotbaliştii despre care Stoichiţă a zis: "Să se gîndească serios la ce vor mai departe în tricoul Stelei"

Eliminarea din Europa League, dar mai ales prestaţiile unora dintre elevii săi l-au scos din sărite pe Stoichiţă, care a răbufnit. "Sînt 2-3 fotbalişti care nu înţeleg ce înseamnă să joci pentru Steaua. Sînt nemulţumit de ei şi aceşti băieţi ar trebui să se gîndească serios la ce vor mai departe în curtea Stelei", a tunat Stoichiţă.

Antrenorul roş-albaştrilor a refuzat să dea nume: "Nu vreau să le dezvălui în faţa ziariştilor, o s-o fac în vestiar". GSP a aflat la cine face trimitere şi care sînt jucătorii care l-au scos din sărite pe Stoichiţă. E vorba de Nicoliţă (24 de ani), Surdu (25) şi Stancu (22).

Primul l-a enervat la culme pe "Lippi" pentru că a irosit mai mult de jumătate din baloanele pe care le-a jucat, iar ultimii doi nu i-au respectat indicaţiile şi au fost practic inexistenţi în atac. În discuţiile cu apropiaţii, Stoichiţă i-a făcut praf pe cei 3, acuzîndu-l în principal pe Nicoliţă de faptul că "e un fotbalist limitat".

Toţi sînt favoriţii lui Becali :)
Interesant e faptul că toţi cei care l-au nemulţumit pe Stoichiţă la Tiraspol se află în graţiile patronului. Despre Nicoliţă a spus mereu că e cel mai bun fotbalist din România, despre Stancu că speră să-l vîndă pe cea mai mare sumă luată vreodată de o echipă din România, iar despre Surdu că nu-l va critica niciodată "deoarece aleargă şi se sacrifică pentru echipă".

Citește și:

Problemă de ultim moment la națională: titularul nu s-a antrenat și e incert pentru meciul cu Olanda!
Nationala

Dinamo aduce director tehnic de la Barcelona » Anunț important: „Avem sprijin financiar și de la Cristi Borcea”
Superliga

Mircea Lucescu i-a uimit pe italieni cu pronosticul lui: „Simt o mare surpriză la Euro 2024, o campioană neașteptată!” » De ce crede că Ianis Hagi nu se poate compara cu tatăl său!
Euro 2024

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!

Comentarii (73)
 •  04 Decembrie 2009, 21:08

Balanel Nicolita e cel mai slab mijlocas care a jucat vreodata la Steaua. E atehnic si fara nici un neuron, stilul lui este loveste mingea(cat mai prost) si fugi(dupa ea). Este un dezastru sa il vezi jucand meci de meci si cu mingea in mana la loviturile libere. Nu are nici o viziune pe teren, nu simte jocul si mingea absolut deloc. I. Dumitrescu a zis sa fie retras fundas-cred ca a fost prea generos....nu e nevoie de gafeuri in aparare. Nu poti sa-l bagi doar ca baga alunecari INUTILE

 •  04 Decembrie 2009, 17:49

bine ca s-a trezit si stoichita.mai bine mai tarziu decat niciodata.dar daca giginho zice ca ei sa fie in lot tre sa fie ca doar el ii vede ca joaca spectaculos si ca nu sunt in stare sa lege 2 pase consecutive/

 •  04 Decembrie 2009, 12:41

daaa... :))).... si radoi facea legea in aparare ... sa ne traiasca giginho .... SAU NU !!!

Vezi toate comentariile (73)
Comentează