FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA - PANDURII 1-0

Top gun

Articol de GSP - Publicat luni, 07 decembrie 2009 00:00

Bucur a fost din nou omul decisiv pentru Timişoara

Gigel Bucur şi-a regăsit instinctul de golgeter. În ultimele 3 partide, atacantul de buzunar al Politehnicii a marcat de 6 ori şi a adus echipei sale maximum de puncte!

Aseară, Bucur a fost din nou actorul principal în filmul lui Neluţu Sabău, ce a revenit la sistemul 4-3-1-2, cu care a făcut spectacol la Mediaş. Timişoara a forţat încă din primele minute, iar Parks (6) a ratat de puţin ţinta după o verticalizare a lui Magera. Golul a venit 5 minute mai tîrziu, cînd Goga a şutat de la marginea careului, Bucur a oprit mingea şi a profitat din 6 metri cu un şut simplu, pe lîngă Stanca.

S-AU ÎNTRECUT ÎN RATĂRI
Oltenii au ripostat prin Nalaţi (13) şi Stromajer (31), Pantilimon a fost la post. A mai fost ocazia uriaşă a lui Nibombe (44), apoi, în mitanul secund, oltenii au fost mai insistenţi, dar Martinovici (48) nu a nimerit ţinta din 6 metri. Chiacu (68) şi Karamian (75) au mai irosit şi ei oportunităţi importante, însă tabela nu s-a schimbat.

"Obiectivul nostru a fost să rămînem pe primul loc, să luăm trei puncte. Cu toate că a fost un meci dificil, din cauza oboselii după meciul cu Ajax, mă bucur că am reuşit să-mi ajut echipa. Am avut şi momente mai proaste, dar acum îmi este bine şi sper s-o ţin tot aşa"
Gigel Bucur, atacant Poli

"Din păcate, am început slab şi am încasat un gol rapid. Cu puţină şansă, puteam spera la un egal, dar nu a fost să fie. Dacă Poli e primul loc, înseamnă că merită"
Liviu Ciobotariu, antrenor Pandurii

Omagiu pentru martiri
Galeria "Commando Viola" a ţinut să marcheze aseară, la ultimul meci disputat de Poli în acest an pe teren propriu, împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din 1989. Suporterii gazdelor au realizat o coregrafie impresionantă. Fanii au confecţionat zeci de bannere pe care au scris numele timişorenilor ce şi-au pierdut viaţa la Revoluţie şi au afişat mesajul : "De 20 de ani, numele voastre înseamnă libertate". În centrul coregrafiei a fost reprezentată pe fond negru imaginea Operei din Timişoara.  (Carla Trică)

Magera violent
Schimbat în minutul 52 cu Chiacu, Lukas Magera a avut o izbucnire nervoasă la adresa antrenorului Ioan Ovidiu Sabău. Cînd a trecut prin dreptul antrenorului, cehul şi-a scos tricoul de joc şi l-a aruncat nervos, părăsind mai apoi banca de rezerve. Aflat cu spatele la atacant, Sabău nu a schiţat nici un gest, dar probabil că îl va amenda şi îl va scoate din lot pentru ultima partidă din campionat, cu FC Braşov. (Bogdan Popovici)

Ştirile meciului
- În sectorul
rezervat galeriei celor de la Pandurii Tîrgu Jiu a luat loc aseară un singur suporter. Cu un fular la gît în culorile echipei oltene, el a stat în picioare pe tot parcursul meciului. :)
- Timişorenii au solicitat  penalty spre finalul primei reprize, cînd Poli a beneficiat de două lovituri de la colţ. Togolezul Dare Nibombe a susţinut că a fost tras de tricou la fiecare din cele două faze. Arbitrul Marius Avram a lăsat însă jocul să continue.
- În frunte cu antrenorul Liviu Ciubotariu, gorjenii şi-au exprimat dreptul la vot la o secţie specială amplasată în cadrul Facultăţii de Drept, în apropierea  Complexului studenţesc.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
Altele

Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala

„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (1)
 •  07 Decembrie 2009, 10:48

Dar ceva poze de la cea mai frumoasa coregrafie vazuta pe stadioanele noastre in ultimii ani nu aveti? O coregrafie demna de tot repectul intregii tari. Datorita jertfei acelor oameni acum putem sa ne exprimam liber. O coregrafie departe de trivialitatile atat de des intalnite pe stadioanele Romaniei si peste tot ce se intampla in Romania zilelor noastre. Un timisorean mandru ca s-a nascut in acest oras.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează