FOTBAL  »  Superliga  »  STELIȘTI.RO

Două transferuri. RATATE!

Articol de - Publicat vineri, 18 decembrie 2009 00:00

Sburlea nu mai vine întrucît Becali îl consideră golan, în vreme ce Ogăraru l-a înfuriat pe patronul Stelei pentru că a refuzat aproape 250.000 de euro

Steaua a pierdut aseară contactul oficial cu Europa, o dată cu disputarea ultimului meci din Europa League, dar a pierdut şi primii jucători pe care şi-i dorea în mod deosebit. E vorba de Ogăraru şi Sburlea, două dintre ţintele principale ale lui Becali.

Surbeal, văzut ca un Tănase II
Deşi venirea lui Sburlea (20 de ani) din vara lui 2010 fusese confirmată de Gigi Becali şi de Dinu Gheorghe, transferul atacantului de sub Tîmpa a picat. Chiar patronul Stelei a renunţat, motivul fiind că jucătorul e "golan, umblă cu fete şi merge prin cluburi". Becali a spus că nu mai vrea să aducă la echipă un al doilea Cristi Tănase, protagonistul unor mari scandaluri în ultima vreme.

"Ogăraru ori e dezinformat, ori rău intenţionat"
Al doilea transfer ratat e cel al lui Ogăraru (29 de ani). Fundaşul lui Ajax refuzase oferta lui Becali, susţinînd că "Steaua nu mă doreşte cu adevărat, oferta nu e serioasă din moment ce e doar pentru 6 luni. Eu nu vreau să fiu adus doar pentru că Golanski nu mai vrea să-şi prelungească înţelegerea, nu vreau să fiu de umplutură".

Becali a reacţionat ieri şi l-a arătat cu degetul pe Ogă: "Chiar mă surprind declaraţiile lui pentru că mie mi-a zis altceva. Cred că e dezinformat sau e rău intenţionat şi vorbeşte aiurea, altfel nu-mi explic. El ştie bine că nu ar veni de umplutură, dar dacă a făcut declaraţiile astea, chiar nu ştiu ce ar mai fi de zis, mai ales că putea cîştiga un sfert de milion de euro pînă în vară".

Ce i-a oferit Steaua lui Ogăraru pînă în vară
- 60.000 de euro salariu (10.000 pe lună)
- 5.000 de euro pentru fiecare meci jucat, un maximum posibil de 85.000 de euro
- primă de titlu de 100.000 de euro

Concluzia: dacă Steaua ar lua campionatul şi Ogăraru ar juca toate meciurile din retur, atunci ar încasa 245.000 de euro

"Transferul lui Ogăraru nu-l consider căzut definitiv. Oferta mea rămîne în picioare, aştept un răspuns definitiv din partea lui"
Gigi Becali

"E dubios că Dinu Gheorghe mi-a cerut un milion pe Ezequias, de 28 de ani, şi doar 500.000 pe Sburlea, care are 20 de ani. E dubios rău, înseamnă că ascunde ceva şi vrea să mă păcălească"
Gigi Becali

"Dacă lui Gigi Becali nu-i plac jucătorii care umblă cu fete, atunci promit că o să luăm pe viitor la Braşov fotbalişti care umblă cu băieţi, poate aşa o să vrea să ia de la noi pe cineva"
Declarația zilei: Dinu Gheorghe, preşedinte FC Braşov :)

REACŢIE
Dinu Vamă: "Am fost un prost!"
Preşedintele lui FC Braşov, Dinu Gheorghe, a comentat în termeni duri refuzul lui Becali de a-l mai luat pe Sburlea: "Am fost un prost. De ce? Pentru că m-am întîlnit cu Gigi Becali şi am crezut în acele tratative. Vă promit că de aici înainte patronul Stelei nu va mai avea niciodată prilejul să negocieze pentru vreun jucător de la FC Braşov".

S-A ENERVAT ASEARĂ
" Toja nu face nici 40 de euro!"
După 1-1 cu Twente, Gigi Becali a comentat ironic posibilul transfer al lui Toja la Dinamo Kiev. "Cine mai dă 4 milioane de euro pe el acum după cum a jucat? Nici 40 de euro nu mai face! Nu v-aţi uitat la el?", a spus patronul Stelei. Acesta a confirmat apoi informaţia apărută în urmă cu cîteva zile în GSP, conform căreia roş-albaştrii sînt interesaţi de mijlocaşul stînga al lui Gaz Metan, Pîrvulescu (21 de ani): "Da, îl vreau! Mi-a plăcut mult cum a jucat cu noi".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Reacția fotbalistului luat de guler de Dorinel Munteanu: „Suntem obișnuiți!”
Superliga

Dinamo poate pierde 1 milion de euro » Ultimele informații despre acest caz care le dă fiori „câinilor”

Neil Lennon a semnat » Unde s-a angajat la o lună după despărțirea de Rapid
Campionate
Neil Lennon a semnat » Unde s-a angajat la o lună după despărțirea de Rapid

Povestea de film a unui fotbalist născut la Aiud, ajuns antrenor la Galatasaray, Dinamo Tbilisi și Lokomotiv Moscova! » A dispărut după singurul meci la care a asistat Stalin în tribune și se spune că ar fi fost executat

Medaliata cu argint de la Jocurile Olimpice i-a lăsat muți de uimire! A venit cu o rochie transparentă la „Săptămâna modei”

Comentarii (19)
uresteaua
uresteaua  •  18 Decembrie 2009, 13:03
Postat de chris_gali pe 18 Decembrie 2009, 04:46

udrea si zelgin cele mai mari mizerii !!!...niste instigatori mincinosi !!!!...altceva nu scriu decat sa instige impotriva stelei si sa caute sa genereze scandaluri !!!...ieri minteau ca Toja trebuia transferat la Kiev si aia nu au habar nici macat cine-i...Toja !!!???...marsh de aici mah instigatori mincinosi ce sunteti !!!...muriti ca e Steaua pe primul loc !!!...spanzurati-va , distrusilor !!!...sunt curios cine va plateste sa scrieti in fiecare zi ... , astea !!!???

Asa e oamenii sunt numai pe scandal impotriva celor de la Steaua

uresteaua
uresteaua  •  18 Decembrie 2009, 12:57

Ce va mai place sa bagati de la voi doar pt a vinde si pt a face scandal la steaua NU VA MAI SUPORT

ockiu
ockiu  •  18 Decembrie 2009, 11:46

lasa jiji ca pana la urma te echipezi tu si intri tu pe teren - si in aparare si in atac ... si vei fi condus exemplar de antrenorul stoichita :)) cat despre cei doi jucatori - BRAVO LOR - la ce sa vina la fc jiji oitza srl ?? sburlea o duce destul de bine la brasov iar ogararu poate sa gaseasca o ECHIPA de fotbal nu o stana de oi condusa de prea-maritu` cioban 'ieuroparlamentar' ;) bravo lor

Vezi toate comentariile (19)
Comentează