FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Culio ştie cine se luptă la titlu: "Duel CFR-Steaua"

Articol de GSP - Publicat joi, 11 februarie 2010 00:00

Juan Culio e convins că actuala stagiune va avea deznodămîntul celei în care clujenii au reuşit eventul

- Juan, spuneai la finalul turului că vrei să pleci într-un campionat puternic. Returul te va prinde tot la Cluj.
- Nu e o problemă că nu am plecat în pauza competiţională. Eu mă simt bine la Cluj, la fel şi familia mea şi, pînă la urmă, tot ceea ce contează este fericirea familiei mele. Rămîn la CFR să ajut echipa să ia un nou titlu.

- Care sînt plusurile lui CFR după perioada de pregătire?
- În primul rînd, am reuşit să asimilăm strategia lui Mandorlini. I-a fost greu anul trecut, fiindcă a preluat echipa din mers, cu cîteva etape înainte de terminarea turului. A demonstrat deja că e un antrenor valoros, foarte inteligent din punct de vedere tactic. Echipa se mişcă mai bine şi acest lucru se va vedea în campionat.

- Cît de importante vor fi rezultatele din primele cinci etape, cînd veţi întîlni Urziceniul, Steaua sau Dinamo?
- Vor fi partide extrem de importante. Dacă noi vom cîştiga primele cinci etape vom lua o opţiune serioasă la titlu. Întîlnim contracandidate la titlu şi trebuie să fim foarte atenţi, însă noi ne-am comportat întotdeauna bine în meciurile cu echipele mari. În compania unor adversari mai slab cotaţi avem probleme.

- Campionatul e foarte echilibrat. Cine crezi că se va desprinde?
- Cred că va fi un scenariu similar cu cel din 2007-2008. Noi şi Steaua ne vom bate pînă la final. Urziceniul nu cred că va ţine ritmul după plecarea lui Petrescu. Steaua a fost întotdeauna un adversar dificil pentru noi, dar sînt convins că în final noi vom sărbători un nou titlu de campioni.

"Nicolae Dică va fi un jucător care ne va ajuta foarte mult. Deşi nu s-a acomodat în Italia, şi-a demonstrat din plin valoarea în România"
Juan Culio

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liviu Ciobotariu, reacție furibundă, după ce Iftime l-a dat afară în cantonament: „Nu se poate așa ceva și nu voi accepta niciodată!”
Superliga

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția-răpusă de cancer

Al treilea transfer! S-a întors în Superliga, după ce plecase cu scandal din România: „A scăzut foarte mult în ochii mei”

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer

Comentarii (3)
realistu
realistu  •  11 Februarie 2010, 13:19

Se traduce "iei o mooie".

 •  11 Februarie 2010, 11:25
Postat de pe 11 Februarie 2010, 08:00

De fapt, va fi un duel intre CFR Cluj si "valizele" lui Gigi Becali! Steaua, ca echipa, nu exista! Sa speram ca "valizele" vor ajunge tot la DNA, ca acum doi ani. Dar, n-am auzit sa se fi desfiintat Unirea Urziceni...

gyuri tati, cum se traduce numele tau? frustracel mic?

 •  11 Februarie 2010, 08:00

De fapt, va fi un duel intre CFR Cluj si "valizele" lui Gigi Becali! Steaua, ca echipa, nu exista! Sa speram ca "valizele" vor ajunge tot la DNA, ca acum doi ani. Dar, n-am auzit sa se fi desfiintat Unirea Urziceni...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează