Articol de Ionuţ Coman - Publicat joi, 11 martie 2010 00:00
Extremele HCM-ului, Alexandru Sabou şi Laurenţiu Toma, au în arsenal aruncările cu celebrul efect inventat de Voinea în urmă cu peste 30 de ani
"Am învăţat «efectul Maricel» tot la Baia Mare, la fel ca şi Voinea", îşi aminteşte Alexandru Sabou, extrema stînga a campioanei HCM. Povestea lui Maricel Voinea şi a efectului său, publicată în Gazeta de luni, i-a provocat nostalgii lui Sabou: "Pentru mine a fost extraordinar să învăţ acest gen de aruncări. Am repetat de mii de ori pînă mi-a ieşit, cu antrenorul Lascăr Pană, cel care l-a descoperit şi pe Voinea. Din cauză că barele aveau un suport prin care se fixau în podea, nu puteam să mai mutăm poarta, dar exersam aruncînd din spatele liniei de fund. Acum au cam început să se prindă şi portarii, dar rămîne una dintre aruncările mele favorite. Eram mic cînd juca Maricel. Dar tata mi-a povestit multe despre el şi l-am cunoscut şi pesonal acum 3-4 ani, cînd a venit pe la Baia Mare".
"Eu am învăţat tot în joacă"
Pe cealaltă extremă, Laurenţiu Toma, desemnat cel mai bun handbalist român în 2009, foloseşte şi el efectul Voinea, dar pe cel invers, imprimînd mingei o rotaţie spre dreapta. "În momentele de relaxare din antrenament am început să încerc asffel de aruncări. Cînd am văzut că-mi iese, l-am folosit şi în meciuri. Avantajul e că-i poţi surprinde pe portari, care se aşteaptă să finalizezi de cele mai multe ori în forţă. Auzisem că Voinea ar fi inventat efectul, dar nu ştiam amănunte Le-am aflat acum citind Gazeta"..
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro