Articol de GSP - Publicat joi, 11 martie 2010 00:00
Dumitru Muşi şi Ion Crăciun se vor ocupa de destinele grupării feminine CS Tomis. Dumitru Muşi este noul director tehnic, iar Ion Crăciun, antrenor principal. "Începând de astăzi, director tehnic este Dumitru Muşi, antrenor principal va fi Ion Crăciun, care a fost până zilele trecute la Minaur, iar fostul antrenor, Victor Dăbuleanu, va rămâne secund, alături de Mihaela Pârâianu", a spus pentru Mediafax preşedintele Gheorghe Slabu
Obiectivul echipei este clasarea pe un loc de cupă europeană, iar contractele stafului tehnic vor fi prelungite în cazul în care se vor îndeplini obiectivele. "Calificarea în cupele europene este obiectivul stabilit. Nu au fost semnate actele, nici nu este nevoie de aşa ceva. Cu acest cuplu sunt convins că vom reveni acolo unde ne dorim. Ion Crăciun a pregătit până acum numai echipe de băieţi, dar asta nu va fi o problemă. În vară, dacă rezultatele vor fi cele pe care le aşteptăm, înţelegerile vor fi prelungite automat", a menţionat preşedintele grupării constănţene.
Sursa:Mediafax
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat