GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  EL CLASICO REAL MADRID - BARCELONA, SÎMBĂTĂ, 23:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Un superreportaj din Barcelona cu fostul căpitan al catalanilor, Gică Popescu: "Aceasta e a doua mea casă"

Gica Popescu, Popescu
Gica Popescu, Popescu

Articol de - Publicat vineri, 09 aprilie 2010 00:00

În urmă cu 15 ani, fostul căpitan al catalanilor a dormit în prima seară după transferul la Barcelona în echipamentul blau-grana

Catargele iahturilor se apleacă leneş în bătăia vîntului. Trecătorii sînt puţini, vînzătorii clandestini de suveniruri la fel. Au nişte cearceafuri isteţ cusute, numai bune să păcălească autorităţile atunci cînd e cazul. La o simplă smucire, sfoara legată la colţuri transformă într-un mic bagaj de mînă taraba ambulantă pe care stau amintiri de tot felul.

Cînd a devenit Gică Popescu fotbalist
Gică Popescu a venit aici pentru prima oară acum 15 ani şi e gata să dea timpul înapoi. "Am fost pe Camp Nou cu cîteva zeci de jurnalişti la prezentare. Atunci am îmbrăcat pentru prima dată echipamentul blau-grana al Barcelonei. După prezentare am mers în port. Îmi muşcam maxilarele amintindu-mi ce le spusesem unor prieteni ai mei peste vară, la Poiana Braşov cînd m-au întrebat, în glumă, ce caut eu la Barcelona lui Cruyff. «O să fiu titular, tăticilor, de la primul meci», aşa le-am promis". Seara de după prezentare m-am plimbat prin port. Singur. Am ajuns la hotel şi am îmbrăcat iarăşi echipamentul. Am dormit cu el. Atunci am realizat că am devenit fotbalist important". Acum vine la Barcelona cam de două ori pe lună. "Aici m-am simţit cu adevărat împlinit ca fotbalist. E a doua mea casă", spune "Baciul"

Schimb de ştafetă cu Koeman
"Cum a pus Cruyff ochii pe tine?", îl întrebi, firesc. "Imediat după Campionatul Mondial din  SUA mi-a transmis că voi fi înlocuitorul lui Ronald Koeman. Cînd a plecat de la Barca, în '95, Koeman spunea că e mîna destinului: «Popescu m-a înlocuit în '90 la Eindhoven, uite că vine şi la Barcelona după mine». Mai tîrziu i-am spus eu chestia asta lui Ronaldo. L-am primit la PSV cînd era un puşti talentat , apoi şi la Barca cînd deja era o vedetă".

Prima întîlnire cu Cruyff
Am ajuns în piaţa "Saint Jaume". E lume multă. Sîntem la doi paşi de Rambla, artera după care zvîcneşte ritmul Barcelonei. Oraşul. "Şi clubul chiar, fiindcă aici vine echipa după fiecare trofeu important cucerit", explică fostul căpitan al echipei care uimeşte şi azi fotbalul Europei. Povestea curge. "La prima întrevedere, Johan Cruyff mi-a spus: «Gica, noi aducem jucători străini tocmai pentru a face diferenţa. Ăsta va fi rolul tău, să te impui»".

Pe "Champ Nou" ca peştele în apă
Am ajuns la "Nou Camp". Gică se simte aici în largul său. Gîndul îi fuge, brusc, la Hagi. "M-am întrecut tot timpul cu el. A fost o onoare pentru mine să fiu în competiţia asta. Aici, la Barcelona, îl tachinez că sînt mai «şmecher» ca el. Banderola de căpitan la «Barca» e aşa, un fel de instituţie".

"Pep? Ce băiat! Atunci, cînd cu banderola de căpitan, ar fi vrut să o ia el. E catalan, de-al lor... Pe mine m-au susţinut «străinii», Hristo, Ronaldo, Baia... Am rămas prieteni"
Gică Popescu

Fripturile lui Ronaldo
Ieşim. În magazinul clubului, pe un panou, tricoul lui Carles Puyol. Numărul 5. "Baciul" zîmbeşte iarăşi mîndru. "L-am lăsat pe mîini bune, nu? Şi «cumătrul» a purtat numărul ăsta, parcă e făcut pentru rolul de căpitan al echipei". Pe un alt panou, un poster cu Ronaldo. Imaginea aceea celebră, cu brazilianul afişîndu-şi bucuria cu mîinile largi deschise, imitînd un aeroplan. Gică adaugă: "Ce viteză avea! Fenomen!... Cînd a intrat prima dată în vestiar, direct la mine! Îl «crescusem» şi la Eindhoven... Apoi, mai toată ziua mergeam la mine acasă la un tenis de cîmp. Iar eu chiar joc tenis! Era pe tot terenul! Cam 300-500 de dolari partida, dar ce cîştiga, transformam în grătar de carne argentiniană...Cîţi cărbuni m-a «costat» omul...".

"Ahir, a Madrid..."
În Plaza Saint Jaume, Gică Popescu a arătat zecilor de mii de fani ai Barcelonei cele două trofee cucerite în calitate de căpitan al echipei: Cupa Cupelor şi Cupa Spaniei. Ambele în 1997. A impresionat asistenţa vorbind în catalană. "Ideea n-a fost a mea, ci a unui prieten". După finala Cupei Spaniei, 3-2 cu Betis, "Baciul" a spus: "Ahir a Madrid van triomfar un equip i un pais. D'aixo vosaltres en teniu la culpa! Visca El Barca i Visca Catalunya!". În traducere, "aseară, la Madrid, am triumfat o echipă şi o ţară. Voi sunteţi vinovaţi pentru asta. Trăiască Barca şi Catalunya!".

"Am cucerit cupe şi campionate. Am fost România la trei Mondiale şi trei "Europene". Am cîştigat cu Galatasary Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Dar toată viaţa mă voi mîndri că am fost căpitan la Barcelona"
Gică Popescu

"Mizez pe un X2!"
Gică Popescu va fi iar suporterul Barcelonei sîmbătă seara pe "Santiago Bernabeu", fieful Realului
- Te vei duce la Real - Barcelona?
- Eu? Toată lumea zice că e meciul secolului şi să lipsesc?

- Real e favorită?
- Glumeşti! Bine, opinia generală e că acest joc va decide titlul în Spania, dar mereu se spune aşa despre Real - Barcelona la retur. Mai sînt etape, cred că nu e decisiv. Foarte important, dar nu decisiv.

- Messi, patru goluri cu Arsenal...
- Stai liniştit, are "gloanţe" şi pentru sîmbătă seara... Plus că nu trebuie neapărat să marcheze, ci să creeze faze de gol. N-am nici o grijă.

- Real a fost eliminată din Champions League, Barcelona tocmai a jucat în "sferturi". Contează?
- De oboseală nu poate fi vorba. Cu Arsenal a fost marţi, acum e sîmbătă... Oho! Plus că un meci cu Real te motivează mai bine ca orice! Crede-mă că ştiu ce spun...

- Un pronostic?
- Greu de data asta. În tur am zis că va bate Barca şi a aşa a fost. De data asta "merge" un X2. Iar data viitoare iau Barcelona "solist"!

- La anul?
- Şi la anul... Dar "data viitoare" va fi la finala Champions League, în mai. Se joacă pe "Bernabeu", iar Barcelona va fi acolo!cînd deja era o vedetă".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
vyb_texas
vyb_texas  •  11 Aprilie 2010, 09:40

dupa nume esti suporter real si asta te orbeste,si pe deasupra cred ca esti si mic de ani .popescu a fost un fotbalist de clasa si mai ales a fost unul din putinii cu adevarat profesionist pt care meseria a fost fotbalul ( poate deaia este si unul din cei mai bogati ,,fosti '' din generatia lui ). daca nu avea valoare nu il puneau aia capitan ,ca nu este romania sa fie alesi pe pile . iar lui stoickov ... nu cred ca iau placut romanii niciodata .

 •  09 Aprilie 2010, 14:38

asa baciule,lauda-te singur k altii nici nu-si amintescde tine.alaltaseara ascultam pe Stoickov la radio MARCA,vorbea de vremurile sale la barcelona si de fosti coechipieri,mari jucatori,a enumerat vre-o opt-noua,Zubizareta,Kueman,Guardiola,Alesanco...nu a pomenit nimic nici de Hagi nici de Popescu.

 •  09 Aprilie 2010, 12:33

Gica Popescu a fost, e putin probabil sa gresesc, cam singurul jucator cu adevarat profesionist din generatia zisa "de aur"! Si chiar mai profesionist decat multi alti jucatori, de valoare e drept, dar cu fumuri si fite de vedete. Sa fie sanatos si sa se implice in asanarea fotbalului romanesc in asa fel incat in conducerile cluburilor sa nu mai vedem figuri sinistre ca cele din prezent.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează