Articol de Alexandru Răducanu - Publicat luni, 12 aprilie 2010 00:00
După meciul cu Astra în care a fost decisiv pentru olteni, Mihai Dina l-a făcut praf pe fostul său antrenor
Mihai Dina nu uită şi nu iartă! A fost letal sîmbătă, în faţa Astrei, împingîndu-şi fostul "principal" de la Universitatea, Nicolo Napoli, la un pas de demintere. Imediat după meci, l-a "executat" pe italian: "El doar făcea pe antrenorul la Craiova! Jerry Gane era adevăratul tehnician, tot ce făcea Napoli era să stătea cu mîinile în buzunare pe margine şi să se uite la şedinţele de pregătire!".
Supărarea atacantului de 24 de ani pe "macaronar" îşi are originea în returul sezonului 2007-2008, perioadă în care Dina a reuşit să marcheze de 7 ori din postura de rezervă. Nu a reuşit să-l impresioneze pe Napoli, care a decis să înceapă campionatul 2008-2009 tot cu Baird şi Florin Costea în avanposturi şi cu Dina pe bancă. Mihai şi-a exprimat în premieră nemulţumirea la finalul meciului cîştigat cu 2-0 la Buzău în noiembrie 2008: a marcat, s-a îndreptat spre banca de rezerve şi i-a făcut o dedicaţie italianului, arătîndu-i numele de pe spatele tricoului. Napoli n-a vrut să comenteze declaraţiile.
"Mi-am luat revanşa"
Gazeta a vorbit cu Dina şi ieri, la 24 de ore după meci. Supărarea nu-i trecuse deloc
- Mihai, nu l-ai menajat deloc pe Napoli după joc.
- Îmi menţin afirmaţiile! N-am urmărit să şochez, ci doar mi-am spus părerea. E realitatea pe care am văzut-o eu la echipă cînd el o antrena pe Universitatea. Nu mai am ce să adaug.
- E vorba de o dispută personală?
- Nu uit cum mă băga în echipă doar cînd nu avea cine să joace. Eram doar rezervă de lux pe vremea lui! Am dat 7 goluri într-un retur şi tot n-a fost suficient să primesc şi eu o şansă. Da, golul marcat sîmbătă e modul în care mi-am luat revanşa!
- Ai văzut reacţiile fanilor pe site-uri?
- Am apucat să citesc cîteva comentarii. În majoritatea sînt jignit şi înjurat. Asta e, nu mă afectează, n-am urmărit să stîrnesc simpatii. Mă bucur că prin reuşita mea echipa a mai ieşit din zona fierbinte.
33 la sută e procentajul meciurilor ca titular ale lui Dina în mandatul lui Napoli la Craiova, adică 18 jocuri din 55. Atacantul n-a fost în nici o etapă suspendat sau accidentat
10 goluri în 55 de meciuri în Liga I cu Napoli antrenor a marcat Dina pentru Universitatea
"E dreptul lui Dina să-şi spună părerea. El e însă jucător, eu antrenor, poate a văzut altfel. Am avut o colaborare bună cu Napoli şi am rămas într-o relaţie de respect reciproc"
Ionel Gane, fost secund al lui Nicolo Napoli
Desfiinţat de fani
Reacţiile suporterilor olteni în urma atacului lui Dina la adresa lui Napoli nu au întîrziat să apară pe gsp.ro şi pe craiovamaxima.ro. Fanii au trecut peste golul victoriei cu Astra reuşit de atacant şi îl critică dur pentru ieşirea lui: "Mentalitate pur românească! Dina are capul mare şi mintea îi stă lejer acolo. Lăsaţi-l, e euforic, a prins grai după ce a dat un gol în zece etape. Napoli e cel mai bun antrenor pe care l-a avut Craiova în ultimii 10-15 ani".
Buleică lăudat la debut
Integralist la debutul său în Liga I, fundaşul dreapta Alin Buleică (18 ani) a primit aprecierile fanilor şi ale oamenilor de fotbal pentru prestaţia avută cu Astra. "E de preferat înaintea lui Bădoi şi Bărboianu", cred suporterii. "A jucat extraordinar!", a exclamat Wotte. "La mine, în Liga a II-a, a evoluat titular în toate meciurile, a fost printre cei mai constanţi jucători. E destul de matur pentru vîrsta lui, are calităţi bune de fundaş dreapta", îl caracterizează antrenorul lui Gaz Metan CFR Craiova, Ionel Gane.
Inbox
- Mark Wotte: "N-am jucat şi nu joc sub ameninţarea demiterii. Eu şi Mititelu ne consultăm zilnic, avem o relaţie foarte bună, cîştigăm şi pierdem împreună!".
- Alb-albaştrii au primit ieri liber din partea lui Wotte. Ei îşi vor relua azi pregătirile în vederea meciului de peste o săptămînă cu FC Vaslui.
- Bulgarul Iliev e lăudat de antrenorul său. "Subliniez caracterul lui Iliev, a făcut eforturi uriaşe de a juca. În dimineaţa meciului nu ştiam dacă voi putea conta pe el", a precizat Wotte.
- Mititelu: "Genunchiul operat al lui Florin Costea e din ce în ce mai bine. Florin nu mai are deloc dureri".

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat