Articol de GSP - Publicat marti, 20 aprilie 2010 00:00
Timişoara a oprit încoronarea Clujului la ultima fază a meciului, în minutul 97
Ce start perfect a ratat Timişoara în "finala Provinciei"! Nici nu s-au aşezat clujenii în blocstart că Mansour a ţîşnit ca un glonţ printre jaloanele Cadu şi Piccolo, însă cursa lui spre gol a fost stopată neregulamentar de Nuno Claro. Era secunda 56 şi Augustus nu a dorit să aprindă derbyul, dar a detonat tribunele. Vezi cele mai tari faze din Poli Timişoara - CFR Cluj 1-1! (video)
Bănăţenii se năpustesc ca ulii spre ţintele "albe", încremenite de atacul furibund al Politehnicii. Mandorlini sesizează startul anemic al "squadrei", sărind la marginea terenului, însă glasul său e acoperit de oftatul prelung al arenei după execuţia lui Contra, la care Nuno Claro s-a arcuit serios (6).
Ratări viola în serial
Nu e timp de respiro, tibiile se ciocnesc la mijlocul terenului, iar Traore dă cu stîngul în dreptul la unica ocazie clară a "feroviarilor" clujeni din debutul de meci (10). Poli presează constant teritoriul advers, dar Mansour refuză cadoul venit din mănuşile lusitanului, trimiţînd cu capul pe lîngă poartă din 5 metri (13).
În serialul ocaziilor bănăţene, e rîndul lui Curtean, cu un voleu ce l-a lăsat spectator pe portughez pe linia porţii (19). Replica de final o dă acelaşi Mansour, care încearcă să plaseze o minge cu capul în vinclu (25). Meciul îşi pierde din intensitate, însă e doar o combustie de moment.
Inspiraţia lui Deac
La reluare, raportul se inversează. CFR trage primul semnal prin Bottone (46), iar apoi Deac înfinge cuţitul cu precizia unui chirurg, după ce anterior îl păcălise pe Taborda (56). Timişoara a amuţit, primele murmure de nemulţumire se răsfrîng din tribună într-o cortină de ceaţă şi ploaie mocănească. Cadu îşi salvează echipa, respingînd din poartă în faţa unui Mansour aflat parcă în ziua blestemată.
Finalul a fost absolut incendiar: acelaşi Cadu a intrat în poartă în locul eliminatului Nuno Claro, Poli a asediat careul advers, care a cedat tocmai la ultima fază, în minutul 97, la "capul" lui Alexa!
Cadu portar
În minutul 86, Nuno Claro a văzut al doilea cartonaş galben, fiind eliminat. Portarul a căzut la un duel cu Cisovsky, după care s-a repezit la fundaşul bănăţenilor pentru a-i cere socoteală. Augustus Constantin i-a arătat imediat al doilea avertisment. Mandorlini epuizase schimbările, iar Bud a vrut să intre în poartă. Căpitanul Cadu a intervenit şi şi-a asumat el această responsabilitate. Portughezul a apărat cu tricoul şi mănuşile rezervei Stăncioiu.
"Asta-i campioana României?! O echipă ajutată de arbitri meci de meci şi care trage de timp o repriză întreagă?! O ruşine!"
Marian Iancu, patron Poli Timişoara

"Poli a fost net superioară! Nu ştiu de ce arbitrul nu ne-a acordat penalty la faza din minutul 1. Dacă marcam atunci, sigur cîştigam!"
Cosmin Contra, mijlocaş Poli
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat